Instituțiile de învățămînt din Geoseni au pornit pe drumuri europene. Școala Generală „Ion Strat”, grădinița veche și cea nouă au beneficiat de investiții de peste opt sute de mii de lei. Finanțarea a venit de la Ministerul învățămîntului, în baza unui proiect al primăriei, depus în septembrie 2006. Școala „Ion Strat” a fost dotată deja cu centrală termică, copiator și imprimantă performantă, care va deservi atît lucrărilor administrative, cît și pentru revista școlii. Ferestrele vechi au fost înlocuite cu geamuri de termopan și urmează să fie montat și un acoperiș termoizolant. Grupurile sanitare vor fi și ele modernizate, cu mobilier nou, faință și gresie. Valoarea lucrărilor de modernizare a școlii depășeste 200 de mii de lei și vor beneficia de ele peste 500 de elevi. Grădinița nouă, începută anul trecut, va fi și ea finalizată pînă în toamna acestui an, preconizează primarul Bernadin Tamaș. Proiectul a obținut finanțarea încă de anul trecut, dar fiindcă lucrările nu au reușit să respecte termenul inițial, banii au fost opriți la fondul de rulment, urmînd a fi folosiți în acest an pentru finalizarea lor. Grădinița a fost amplasată în zona de nord a localității, zonă predominată de romi, la care vor merge cel puțin 50 de preșcolari. „Copiii acestor familii vin regulat la grădiniță și prezintă interes pentru ceea ce se petrece în cadrul ei, ceea ce mă bucură. Mă lupt să le ofer condiții propice pentru educare, deoarece acest lucru este important și vreau să-i conving și pe ei”, a explicat primarul Tamaș. Valoarea lucrărilor se ridică la 600 de mii de lei, iar termenul de finalizare este 31 august. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.