Regia Autonomă de Gospodărire Comunală (RAGC) Bacău estimează că va atrage în acest an venituri de 39 milioane lei noi și un profit de aproape 8 milioane lei. Consiliul Local a aprobat recent bugetul de venituri și cheltuieli al RAGC, dar și investițiile pe 2007 ce au ca sursă de finanțare bugetul local și fonduri proprii. RAGC va aloca anul acesta circa 2 milioane lei noi pentru continuarea lucrărilor începute, dar și pentru demararea unor noi investiții. Regia și-a propus să realizeze lucrări de refacere canalizări sau schimbări de racorduri canalizări la blocul 32, strada 22 Decembrie, bl. 6 Logofăt Tăutu, bl. 4 Mihai Viteazu, 8 Pictor Aman, 3 I.L.Caragiale, 16 Aviatori, 8 Valea Albă, 3 Violetelor, 142 Bicaz. Din bugetul local s-au repartizat pentru investiții 2 milioane lei noi, sumă ce va acoperi costurile de întocmire a unor proiecte de supratraversare sau de înlocuire a conductelor de apă. „în urma inundațiilor din 2005, am fost nevoiți să ridicăm conductele de apă și canalizare pentru a elibera albia pîrîurilor Trebeș și Negel. Apele Române ne-au trimis atenționări pentru realizarea unor lucrări de supratraversare a acestor pîrîuri. Acum sînt în curs de elaborare două proiecte pentru care s-a aprobat sursa de finanțare și care sperăm să înceapă în acest an”, a declarat directorul executiv al RAGC, Petruș Rădulescu. Tot în acest an se va realiza și înlocuirea unei conducte de apă pe strada Miron Costin. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.