Gesturile semenilor: ne impresionează și ne bucură sau, dimpotrivă, ne mîhnesc sau ne dor. Totul ține, înainte de educație și principii, de disponibilitățile sufletești: le ai, sau duci lipsă de ele. Despre un gest, mare cît o inimă de să încapă o viață, a venit să ne vorbească, la redacție, o femeie în vîrstă, dornică să le spună și altora despre bucuria și mulțumirea ei. Iată ce a ținut să ne mărturisească Aglaia Jinblaru, pensionară de 68 de ani, din Bacău, strada Prieteniei, bl. 3, sc. C, apart 4:
Dacă pot sta astăzi de vorbă cu dumneavoastră este pentru că niște oameni de suflet, cu dragoste de oameni și înțelegere pentru cel aflat în dificultate, pe patul de suferință, știu să-și facă datoria și manifestă o mare disponibilitate sufletească. În urmă cu aproape patru săptămîni am fost la un pas de moarte din cauza unei come diabetice. Transportată cu mașina Salvării la Urgențe, am fost imediat preluată de personalul secției de boli nutriționale și diabet, unde am beneficiat de atenție maximă din partea personalului medical și de tratamentul adecvat. Am fost pur și simplu readusă de pe tărîmul morților, spre care pășisem, pe cel al viitorului. După trei săptămîni de spitalizare și tratament intensiv, iată-mă acum printre cei renăscuți. Acest fapt îl datorez doamnei doctor Valeria Năforniță, asistentelor Ana-Maria Han, Maricica Popa și Ana-Maria Vascan, infirmierelor Viorica, Cristina, Ana și Coca, de altefel tuturor celor de aici. Eu sînt o femeie necăjită, cu posibilități materiale modeste, așa că nu s-a pus problema acelor „atenții” care se obișnuiesc în astfel de situații. Am fost pur și simplu tratată omenește. Nici nu vă pot spune cît de mulțumită sînt. Pentru că sărbătorile Crăciunului stau să ne bată la ușă, apelez la ziarul dumneavoastră pentru a le transmite, tuturor celor care m-au readus printre vii, mulțumirile mele sincere, succese fără număr în profesia pe care o fac, sărbători cu dragoste, belșug și fericire. Sper ca aceste rînduri să ajungă sub ochii și la inimile lor. Crăciun fericit, din partea mea, Aglaia Jinblaru.
„Distracții” morbide
Zilele trecute mă aflam la Centrul Comercial Bistrița pentru cumpărături. Abia făcusem un pas după ușa de intrare și la picioare- a detonat o petardă. M-am întors surprins și am văzut 5-6 adolescenți afară, la 2-3 metri de mine: poate că unul dintre ei aruncase petarda, poate altul care trecuse. Dar nu asta era de reținut, ci hazul ce-i cuprinsese pe acei tineri. Și care sporea, pentru că au urmat încă trei detunături foarte aproape de mine. Ceea ce m-a șocat însă n-a fost rînjetul hidos al celor cîțiva nemernici, ci indiferența numeroșilor spectatori ocazionali, „oameni de bine” care dovedeau – pentru a cîta oară? – o condamnabilă pasivitate.
În fiecare an explodează petrade încă din octombrie, detonările înmulțindu-se în prima decadă a lui decembrie. Mass-media ne tot spune ce măsuri drastice s-au luat. Anul acesta, chiar am fost asigurați ferm că, în sfrîșit, s-a pus capăt acestui dezmăț criminal. Și acum, iată realitatea, o petardă a răpit aproape complet vederea unui copil nevinovat! Ce se întîmplă de fapt? Simplu: legea în cauză – ca majoritatea legilor din biata noastră Românie – a găsit „închizători de ochi” chiar printre cei care ar trebui s-o apere. Un ban în buzunar nu mai ține cont de viața unui copil distrusă. Iar vînzătorul de petarde, ca și aruncătorul, pot vedea seara la televizor efectul plăcerii lor: copii care nu vor mai vedea la televizor! Și totuși, a doua zi, vor repeta aceeași prostie criminală, rînjind hidos, laolaltă cu privitori de aceeași teapă. Iar noi, cei mulți și serioși, nu înțelegem că este vital să oprim nebunia, care ne poate nenoroci pe oricare dintre noi. Pe viață! Sîntem orbi – nu vedem perversitatea (poate numai duplicitatea) legiuitorilor și a autorităților. Problema petradelor ridică și aspecte serioase pe linia educației tineretului. Observ că aceștia încep să se molipsească de la noi, maturii, copiindu-ne mai cu grabă părțile rele de conduită decît pe cele bune. Și mai grav: modul nostru de a gîndi, utilitarismul, egoismul și indiferența față de rău. Tot odată, se pare că se dezvoltă gustul pentru violență , o mare vină avînd-o aci unele emisiuni TV. Iar la protestele prea puținilor cetățeni conștienți, Consiliul Național al Audiovizualului răspunde cu un dispreț suveran: „Cîinii latră, caravana trece! Revenind la problema petradelor, susținem necesitatea interzicerii totale și imediate și maximă severitate în aplicarea legii. Iar în problemele de mentalitate ce decurg de aci, și nu numai, adresăm un advertisment întregii opinii publice. În prima linie trebuie să fie școala, iar ea trebuie să ceară sprijinul întregii mass-media. (Viorel Giurgiu) (Rubrică realizată de Florin Dunăreanu)
Lasă un răspuns