ISTORII CU ZâMBETE

Scrisul cel de toate zilele…

• din vremea cînd „haragul” și „panachida” se foloseau la scris

Eugen ȘENDREA

…E un ger de crapă pietrele! Sîntem în 12 ianuarie 7141, sau 1633. Dimula – pîrcălabul își încălzește mîinile la o sobă smălțuită. Apoi, își îndreaptă spatele și se așează la o masă pe care se află un adevărat inventar. La loc de cinste stau rînduite nelipsitele călimări cu cerneală neagră, preparată cu mîinile lui din boz, coajă de nuci și soc. Printre ele, faimoasa cerneală roșie ca focul – chinovarul. Bine ascuțit, stă la îndemînă un cuțitaș, apoi strămoșul compasului modern – pergherul, plaivazul sau plumbul – și nelipsita nisiparniță din lut, ca o solniță de astăzi. înfipte în călimară sînt două mari pene de gîscă, pentru scris.
Pîrcălabul le meșterise singur, făcînd la una o tăietură care să lase urma groasă și cealaltă mai scurtă, pentru scris subțire. Hîrtia era din cele „turcești”, adică bună, cu filigram. Deodată, ușa se deschise și în încăpere apărură ermonah Parenie, egumen de Tazlău, și ermonah Gligorie, egumen de Berzunți. După ei, cuminți și cu căciulile în mîini, intrară vînzătorii și cumpărătorii unor ocne din satul Periați de pe Siret. După ce își făcu semnul crucii, pîrcălabul pipăi vîrful penei, se aplecă deasupra colii de hîrtie și începu să scrie: „Eu, Dimula pîrcălab, scriu și mărturisesc precum au venit dinaintea noastră și dinaintea lui Partenie, egumen de Tazlău și dinaintea lui Gligorie, egumen de Berzunțu, au venit Zahariia și au un pămîntu în frunte din bătranul Moineștilor, Necula lui Crucian și… Și, noi, dacă am văzut că vîndu de bunăvoia lor, le-am făcut zapis… Deci noi am și iscălit…”. Pentru strădania sa pîrcălabul primi un leu. Dar abia acum venea greul! La brîu îndesa toate lucrurile de scris!…
Abia pe la 1803 apăru și penița de oțel, iar Petrache Poenaru, secretarul lui Tudor Vladimirescu, inventa stiloul.
Cum se stătea cu scrisul la Bacău? Vechile documente erau scrise pe pergament de piele de vițel sau de oaie, pe a cărui margine de jos – plica, se atîrna pecetea. Ceva mai tîrziu s-a inventat „pamachida” – o suprafață de lemn acoperită cu ceară, pe care se scria cu un obiect ascuțit. în Bacău, înainte de 1839 nu era nici o școală publică în oraș. Pe atunci era alfabetul slavonesc care începea cu az, buche, vede și se sfîrșea cu cervi, zahu, zămne. Scrierea era cu două și trei rînduri… Costache Platon, om deștept și destoinic pentru datoria lui, introduce în clasa întîi un sistem care era așa: banca întîi avea înainte banca de nisip. Unul din copii, din porunca sadatorului, care striga „îndreptează primare”, trecea cu un netezător de lemn peste nisipul de pe bancă, și apoi sadatorul iar striga: „luați seama bine și scrieți litrera <>”, arătîndu-le de pe o tablă mare ce era înaintea lor, litera”.
Zile grele pentru elevii de acum 150 de ani! Pînă la apariția, în 1942, a banalului pix, aveau să fie multe „of-uri” din parte elevilor și, desigur, să curgă multă cerneală… de pe Siret. După ce își f

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!