Istorii cu zîmbete

Administrator

„Asaltul” urbanității

* Povestea pasajului „Mărgineni”

– Stai, că trag!, răsună, în noapte, somația santinelei.
– Om bun!, i se răspunde.
De căruța trasă de boi se apropiară doi soldați luminînd drumul cu un felinar. Zăriră doi țărani cu cojoacele între umeri:
– De unde sunteți?
– De la Scorțeni. Mergem în târg la Bacău să vindem ce avem și noi!
Urmă o comandă scurtă și bariera de lemn se ridică lăsînd să treacă țăranii și carul lor.
… V-am prezentat o scenă petrecută în urmă cu un veac și jumătate la „bariera Mărgineni”. Pe atunci, Bacăul era păzit în timpul nopții cu o serie de bariere: a „Ursului”, a „Călugăriței”, a „Letei”, așezate pe principalele căi de acces. Au rezistat unele dintre ele chiar pînă în anii ’60. Cu aceste bariere au avut de furcă vestiții haiduci Pantelimon, Pipa, Coroiu. Au fost eficiente atîta timp cît transportul era făcut cu căruțe, care sau trăsuri. Odată cu apariția căilor ferate, a automobilului, barierele au devenit adevărate „frîne”. La bariera „Mărgineni” se stătea chiar și o oră pînă trecea trenul.
La începutul anilor ’60 ai secolului trecut se formau aici cozi interminabile. începuse construcția noii platforme industriale „Mărgineni”. Bariera, însă, stătea neclintită la locul ei. Se impunea realizarea unui pasaj pentru fluidizarea circulației. Proiecte existau de mai multă vreme, dar aplicarea lor întîrzia. în anul 1969 începe mandatul noului primar de Bacău – Ioan Ichim. Fără întîrziere, acesta cere proiectantului – I.P.J. Bacău, să întocmească planurile pentru „Pasajul superior peste C.F. Zona Industrială Mărgineni-Bacău”. Beneficiarul lucrării urma să fie IJGCL Bacău. S-a găsit și un executant care putea duce la îndeplinire construirea dificilului pasaj – Grupul de Șantiere Drumuri și Poduri Iași, Șantierul Drumuri-Poduri Focșani. Pasajul „Mărgineni” reprezenta, la vremea respectivă, o adevărată provocare inginerească. Lungimea pasajului era de 329,45 metri, lungimea rampelor de acces – 383,55 metri, lățimea părții carosabile – 7,80 metri, lățimea trotuarelor – 2×2,25 metri. La 10 noiembrie 1975 buldozerele mușcă pentru prima dată din locul unde se va ridica pasajul.
Bariera de lemn devine piesă de muzeu. Conform graficelor de lucrări, termenul de dare în funcțiune era 10 mai 1977. Se muncește zi și noapte. Greutăți la tot pasul. Se ridică pilele 1, 2, 3… 7, 8. La „pila 3”, la adîncimea de 10 m, surpriză: muncitorii descoperă o așezare preistorică îngropată într-un strat de mîl gros. Intervine prompt arheologul Viorel Căpitanu, care salvează întreg inventarul arheologic. Lucrările la pasaj continuă. Se montează grinzile, totul se face „la milimetru”; urmează cofrarea plăcilor și cofrarea antretoaze. Se pun trotuarele și se duce la bun sfîrșit montajul parapetului. Vin din urmă muncitorii de la „finisaje cale”.
Sosește, în sfîrșit, și ziua mult-visată: 16 octombrie 1976; plouă mărunt și rece. Alături de numeroși băcăuani sînt prezente și oficialitățile municipiului și județului. Se taie pamblica inaugurală. Primele mașini trec, în aplauzele celor prezenți, pe „Pasajul Mărgineni”
în toamna acestui an pasajul va împlini frumoasa vîrstă de trei decenii. Să ne trăiască!
Eugen Șendrea
e pun trotuarele și se duce la

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.