Jurnal despre Bacovia (2)

Constantin CĂLIN

* Greșim, fără îndoială, imaginîndu-ni-i pe cei care au reușit în literatură ca fiind singurii îndreptățiți să parvină la o asemenea situație. într-o oarecare măsură, succesul lor se explică și prin ratările altora. în „Notița” (o, ce notiță: sînt peste 60 de pagini!) despre Charles Baudelaire, Theopile Gautier amintește de cazul lui Fernand Boissard, care, tînăr, părea „mai bine dotat” decît autorul „Florilor Răului”. Avea o „sănătate a la Rubens”, picta, cînta la vioară, organiza cvartete, învăța limbi străine, făcea sonete, se distingea prin „ușurința de a inventa cuvîntul și fraza” (l’invention du mot et de la phrase). Acest Boissard promitea mult în fiecare din domenii, dar nu s-a ilustrat deplin în nici unul. Păcatul său fu că „admirînd intens frumosul, uita de a-l mai exprima” (a force d’admirer le beau, il oubliait de l’exprimer). Surprinzător, diversitatea l-a consumat mai repefde. Bolnav de aceeași boală ca Baudelaire (tulburări cerebrale, paralizie, afazie), a murit cu cîțiva ani înaintea acestuia. Exemplul dat de Gautier mă face să mă gîndesc la acei contemporani ai lui Bacovia care, deși aparent mai bine dotați decît el, n-au confirmat, s-au risipit, s-au plafonat ori au încetat din viață prematur: Al.T. Stamatiad, Mihail Săulescu, Eugeniu Speranția, Mihail Cruceanu, Oreste etc. Cu unii din generația mea nu s-a întîmplat parcă la fel? Pilda din Evanghelie că piatra desconsiderată de zidari va deveni capul unghiului e valabilă și aci.

* Că Bacovia a fost un ins dezinteresat de evenimente nu e o noutate. într-o notă din primul volum al „Dosarului”, am citat, ca ilustrare, următoarea mărturie (trasă nițel spre anecdotă) a lui Pan M. Vizirescu: „în vara anului 1930, l-am întîlnit pe Bacovia ca din senin pe o stradă mai dosnică. Era în ziua cînd venise în țară aventurierul Carol al II-lea și, firește, elementul senzațional de discuție pentru oricine. L-am întrebat: – Ce părere aveți, maestre? A ridicat din umeri și s-a uitat la mine tăcînd. Apoi după cîteva clipe: – Vezi și d-ta ce-or spune ziarele!…”. Deși m-am întrebat dacă felul său de a fi are vreun precedent printre scriitorii români, în genere ahtiați de politică, atunci n-am găsit exemplul potrivit. Recent, însă, citind ciclul de articole al lui Gala Galaction despre Vlahuță, l-am descoperit. E chiar acesta, căruia Bacovia îi trimisese, la începuturi, din versurile sale: „Lîngă el – scrie Galaction – erai în împărăția excepțiunii și a înaltelor exemple. Lucru nespus de rar, în moravurile noastre: Vlahuță era un om independent! Cine e la putere… cine era… cine va fi mîine… nu întreba nimeni, lîngă Vlahuță. Azi – continuă evocatorul – nu mai putem să ne dăm bine seama de prestigiul și puterea acestui om – cu puțină înfățișare, retras, dușman al gălăgiei din afară și fără nume în registrele cluburilor politice. în rezerva și în izolarea lui ibseniană, Vlahuță a fost un magistru al demnității personale”. („Opere”, 6, p. 293). Excepția sa și cea a lui Bacovia (de asemenea „un om independent”) sînt însă și mai greu de imaginat acum, în acești ani de paroxistică agitație, și parcă nesfîrșită, care a deformat iremediabil însăși percepția literaturii. Ce-a fost mai șicanat la noi, în așa-numita perioadă postdecembristă, decît apolitismul, bănuit a fi o formă de ipocrizie?

* Bacovia a scos „minciuna” din poezie. A frînat tendința de a da drumul elanurilor și iluziilor. A pus o estompă peste reverii. „Notele” sale sînt „realiste”. Dintre poeții români, el e singurul care te invită să-l judeci mai întîi (ca să folosesc o disociere gen Mihail Dragomirescu) cu „imaginația istorică”, nu cu „imaginația poetică”. Tot ce spune pare adevărat, de la meteorologie la aspectele sociale. Minciuna o îngădui sau o respingi. Adevărul, în schimb, cere confirmări. Faptul de a le fi găsit, în cercetările mele, pe unele mă determină să cred că și celelalte, pe care nu le-am probat încă, există. din poezie. A frînat tendința de a da drumul elanurilor și iluziilor. A pus o estompă peste reverii. „Notele” sale sînt ”

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!