Jurnal despre Bacovia (6)

Constantin CĂLIN

Impresia aproape generală e că Bacovia a fost un scriitor al sărăciei. Au impus-o versuri ca „Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie” (din „Plumb de toamnă”), „Plouă…/ Pe-un tîrg mizerabil/ De glod și coceni” (din „Proză”), plus altele, multe, despre oameni trudiți, bolnavi, pierduți. Indiscutabil, „urîtul” e dominant în poezia sa: „garduri bătrîne”, „ziduri vechi ce stau în dărîmare”, „becuri cu pală lumină”, „crîșmă umedă, murdară” etc. Un boem, Bacovia n-a coborît, totuși, niciodată sub ptagul decenței. Nu l-a descris nimeni rupt, boțit, pătat. N-a locuit, ca alții, în camere proaste, friguroase, sordide. Nivelul său material a fost cam tot timpul acela de burghez; unul obișnuit cu confortul (îi plăceau căldura, covoarele moi, halatele de mătase, ceainicele de porțelan) și care, din cînd în cînd, dă dovezi de rafinament, sesizînd, de pildă, parfumul specific unor mobile vechi. Acest fapt n-a fost relevat suficient. în versurile și în proza sa, din toate etapele creației, există însă, cum am să arăt, numeroase cuvinte care denumesc obiecte de lux. Pe unele le simțim ca atare și astăzi, pe altele – nu, pentru că nu reușim să ne imaginăm decorurile de odinioară și semnificațiile elementelor care le compuneau. Lucruri care acum par banale, de serie, au fost cîndva – trebuie subliniat – de lux. De altminteri, pe unele, le-am și găsit catalogate așa într-o teză de economie: Mihail Al. Ciocîlteu, Legea impozitului pe lux și cifra de afaceri (Ed. Socec&Co, 1943).
Primul e „album” (cu pluralul „albumuri”), întîlnit în „Bucăți de noapte”: „nu sunt tablouri, nici albumuri cu fotografii”. Mai erau și altfel? Da: „albumuri” pentru cărți poștale și vederi din țări străine, „albumuri” pentru poezii și pentru impresii: „și, dacă vrei, nu te iscălești în album”. Luxul consta în legături și îmbrăcăminte: „legate în piele; îmbrăcate sau combinate cu materii fine*; îmbrăcate sau combinate cu metale prețioase; pictate sau decorate”.
Selectiv, al doilea e „cupă”: „Din cupe, vin de uitare”. („Legendă”). în acest vers, cuvîntul sună nobil, medieval, ceea ce nu se mai întîmplă în contextele de azi, cînd, pentru majoritatea dintre noi, „cupele” sînt de sticlă și, pentru sportivi, de metal. Or, ele mai pot fi din alabastru, granit, porfir, serpentină, onix, aragonită, agată, cristal de rocă, grenat, jais, aramă – „cizelate, argintate, aurite, ori combinate cu aur, argint și alte materii fine”, „ornamente cu sau fără inscripțiuni, pictate”. Evident, Bacovia nu bea vinul din cupe-obiecte de ornament sau cupe-obiecte de artă „vernisate, bronzate, nichelate” etc., dar – sigur – pentru el cuvîntul avea un înțeles mai înalt decît pentru noi și un spectru evocator mai larg.
„Lampă”. „Mai spune s-aducă și lampa” – e ultima din cele cinci cereri adresate de poet iubitei, în „Decembrie”. în vremea lui Bacovia, îndeosebi în tinerețea sa, „lampa”, cu sită de mătase deasupra, intra în categoria obiectelor de lux. Ca „articole de iluminat”, lămpile și părțile lor (ținători, cașiruri, rozete, cercuri, brațe) erau „din fier sau din tablă de fier”, cizelate sau nichelate și – atît unele, cît și altele – „argintate, aurite sau combinate, avînd accesorii din materii fine”. Chiar și cele simple, erau „vopsite, oxidate, vernisate”. Existau, însă, și lămpi – „obiecte de ornament pentru mobile”, făcute „din plumb simplu ori în aliaj cu antimoniu”, „din aluminiu” sau „din nichel”, cărora li se aplica un tratament artistic: erau, adică, după caz, cizelate, vopsite, vernisate, bronzate, argintate, aurite sau combinate cu materii fine.
Sărbătorit, la 15 decembrie 1956, după împlinirea a 75 de ani, în „castelul Nababilor” (devenit Casa Scriitorilor), Bacovia a scris imediat după festivitate un poem care începe cu versurile: „Seară plăcută…/ Lumini de candelabre…”. Cuvîntul acesta apare pentru prima și ultima oară în poezia sa. în termeni comerciali, „candelabrele” erau definite, ca și lămpile, „obiecte de ornament pentru mobile, birouri etc.” și „obiecte artistice”. Indiferent din ce erau fabricate (fier sau tablă de fier, plumb simplu ori în aliaj cu antimoniu, nichel), ele se încadrau în clasa amintită datorită felului de a fi lucrate (cizelate, argintate sau aurite) și accesoriilor (din materii comune sau din materii fine). Poemul „Festivă” mai trimite în încă două locuri la ideea de lux: „Am văzut bogățiile de aur/ Și mătase ale trecutului/ Acum ale lui AZI!…// Da, fusei în castelul/ Nababilor/ Cu cristale, oglinzi și marmoră”.
Așadar: „aur”, „mătase”, „cristale”, „oglinzi”, „marmoră”. Acestea sînt prezente, o dată sau de mai multe ori, și în poeziile mai vechi. Iată: „Pantofi de aur, expuși în vitrină” („Pantofii”), „în fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase” („Poemă în oglindă”), „în cupeuri de cristal” („Amurg”), „în oglinda larg-ovală încadrată în argint” („Poemă în oglindă”), „Și pe masa părăsită – albă marmoră sculptată…” (Idem).
Lista cuvintelor ce sugerează luxul în opera lui Bacovia e mult mai lungă decît cea pe care am înșirat-o pînă aci. Ea ar trebui să includă și pe „batistă” (presupunînd că aceasta era din mătase sau cu mătase), „carte” („Despre iubire, cîteodată, poate într-o carte voi găsi” – „Vae soli” -, o carte rară, legată în pînză sau în piele), „clavir”, „draperie”, „fondante” („Lîngă pat, pe o măsuță, cîteva cărți, un caiet gros, o cutie cu fondante și țigări fine” – „Cîntec tîrziu”), „galantar” („De orbitoare galantare/ de diamant, și de rubin” – „Și ninge…”), „gramofon”, … „lux”, „ochean”, „pantof” ( -Valsa o blondă-n alb, și cu pantofi de-argint…” – „Dormitînd”), „parfum”, „perdea” („De la fereastra ninsă, cu finele perdele” – „Dormitînd”), „pianole”, „pudră”, „salon”, „safir”, „scump” („Obiecte scumpe/ Așezate la locul lor…” – „Din explorări”), „tablouri” („Frumoase rame de tablouri” („Verset divagat”), „vitrină” („Amurgul licărește pe-orașul de vitrine -” – „Note de toamnă”) etc. Două lucruri ar mai fi de observat: voluptatea cu care Bacovia percepe tot ceea ce e „fin” și „teza” sa că „luxul” e un atribut al orașului, – oraș care, nu o dată, e excesiv, ingrat, imoral.

* Erau considerate materii fine: bagaua, fildeșul, argintul, aurul și alte metale prețioase; pietrele fine sau prețioase (Cf. op. cit., p. 18). materii fine”, „ornamente cu sau fără inscripțiuni, pictate”. Evident, Bacovia nu bea vinul din cupe-obiecte

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!