Jurnalul unui outsider

Jocul de-a demisia

Ioan NEACȘU

Cînd un copil se supără pe colegii de joacă pentru nu știu ce amănunt care capătă în ochii micuțului proporții apocaliptice, spune supărat: „Îmi iau jucăriile și plec!”; și chiar pleacă, spre consternarea tuturor. Nu la fel ar trebui să reacționeze oamenii mari, mai ales dacă jocul lor se numește „politică” și de el depinde soarta țării. Un politician trebuie să aibă o privire scrutătoare și impenetrabilă, nu trebuie să se lamenteze, nici să plîngă, nici măcar să rîdă. Ca un jucător de șah, sau poker, trebuie să gîndească fiecare mișcare, insensibil la orice emoție.
Mă gîndeam la toate acestea privind-o pe doamna ministru Mona Muscă motivîndu-și demisia doar prin o sumă de orgolii, în disprețul oricărei logici, deoarece este total ilogic să spui că primul-ministru este capabil, că guvernul a făcut o mulțime de lucruri foarte bune, că tu însăți ai făcut o adevărată minirevoluție la minister în cele cîteva luni de ministeriat și totuși să vrei morțiș să demisionezi, deși colegii, domnul președinte, primul-ministru, toți te roagă să rămîi. Povestea cu principiile este ușor penibilă, deoarece principiile liberale nu au nimic de-a face cu schimbările de decizie ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, motivate de evenimente mai presus de orice decizie sau principiu de partid. Aici avem de-a face ori cu o bosumflare copilărească, așa cum o descriam mai sus, ori cu o încercare de a discredita guvernul și de a-l pune în situația în care a pus domnul Traian Băsescu guvernul Victor Ciorbea! Trebuie doar să ne hotărîm în ce categorie o plasăm pe doamna ministru: a copiilor care acționează mai ales emoțional, sau a jucătorilor de poker?
Instituția demisiei este foarte importantă pentru un om politic. Ea îi dă posibilitatea ultimă de a fi consecvent programului său, atunci cînd din diferite motive nu și-l poate îndeplini. Este, însă, cu adevărat, ULTIMA! Nu-i vorba de nici un fel de principii. Domnul Corneliu Coposu, de la care politicienii din toate partidele ar fi trebuit să învețe, spunea că în politică orice poate fi negociat, în afară de principii. Evident, se referea la principii politice, cu alte cuvinte un liberal nu poate adopta o politică social-democrată, sau „populară”, dar poate negocia oricînd cu social-democrații, sau cu democrații creștini, ca în limita unor compromisuri să adopte niște politici care să satisfacă principii ale amîndurora. Despre ce principii a fost vorba în situația pe care o discutăm? Sînt cei doi lideri liberali pe poziții principiale diferite? Doamna ministru a venit la Ministerul Culturii cu un set de politici liberale pe care se grăbește să le pună în operă și colegii de guvern, sau chiar primul-ministru, îi pun bețe în roate? Apoi, a încercat toate negocierile posibile, a făcut toate compromisurile (pînă la principii!), a făcut tot ce se putea face și nu mai are altă soluție decît demisia? Domnul prim-ministru și-a călcat pe orgolii, a renunțat la demisie și a venit în județul Bacău să-i ajute pe cei aflați în nenorocire. Doamna ministru a lăsat și ea orgoliul deoparte și a venit să vadă ce-i la Tescani, sau la Comănești, ce se poate face pentru a fi salvat patrimoniul cultural? A făcut toate acestea și apoi, epuizată (este și ăsta un motiv de demisie, vezi domnul Theodor Stolojan!) și-a dat demisia ?
Instituția demisiei este foarte importantă, dar ea trebuie cu adevărat să fie justificată: o demisie este un act politic tot atît de important ca o învestitură. Mă gîndesc, prin comparație, la demisia viceprimarului liberal (tot liberal!) de Bacău. Colegii săi de partid ar trebui să-l întrebe, dincolo de faptul că nu există comunicare în triumviratul din fruntea primăriei, ce proiecte politice, administrative, culturale, economice le-a avut în minte cînd a venit la primărie, ce obiective ale organizației liberale, stringente pentru prosperitatea orașului, a vrut să le realizeze și ceilalți doi colegi l-au împiedicat? Oare a încercat toate căile de colaborare și este convins că le-a epuizat, că nimeni, nici conducerea municipală sau județană a Alianței, nici prietenii politici, nici guvernul, nimeni și nimic nu-l mai poate ajuta și nu are altă soluție politică decît demisia?
Copiii, pentru care orice joc este o treabă foarte serioasă, nu-i agreează deloc pe cei care, supărați din nu știu ce motiv, „își iau jucăriile și pleacă”. Oamenii mari, pentru care politica este un joc foarte serios, cum ar trebui să reacționeze atunci cînd parteneri de guvernare se supără brusc și-și dau demisia, demonetizînd această instituție despre care spuneam că este tot atît de importantă ca și investitura?ă primul-ministru este capabil, că guvernul a făcut o mulțime de lucruri f

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!