Jurnalul unui outsider

Bogăția virtuală

Ioan Neacșu

Chuang Tzu a visat că este un fluture. Cînd s-a trezit din somn se întreba, foarte tulburat, dacă el este cu adevărat filosoful care a visat că este un fluture, sau este cumva fluturele care acum visează că este filosof? Inutil să dezvolt aici toată filosofia orientală a iluziei, pe care ei o numesc „maya”; eu am povestit anecdota deoarece am vrut să ilustrez situația în care se află cei mai mulți dintre românii bogați: ei nu mai știu dacă sînt mecanicii, șoferii, ciobanii sau plăcintarii care se visează multimiliardari, sau sînt multimiliardarii care au visat că erau mecanici, șoferi, ciobani sau plăcintari? Acumularea de bogăție pe indiferent ce căi ar trebui să aibă o justificare existențială, bogații ar trebui să acumuleze cu un anumit scop. Domnul exministru Ionuț Popescu spunea, pe bună dreptate, că peste cîteva milioane de dolari averea devine inutilă, deoarece oricît ar cheltui, nu poate cheltui tot. Acumularea devine, de la un anumit nivel în sus, un sport, un joc, o întrecere. Cam același lucru îl susținea și domnul Dinu Patriciu, iar un jucător la bursă spunea că el își pune deoparte banii necesari traiului pentru el și familie, iar cu milioanele rămase joacă, fiind conștient de faptul că le poate pierde pe toate, ba chiar le-a și pierdut, apoi s-a refăcut cu bani de împrumut. Dincolo de confortul material, mult peste cel la care are acces un om care trăiește din leafă, bogații dețin miliarde virtuale; ele există doar în conturi și clasamente, ele nu sînt reale. Un mecanic, un șofer, un cioban sau un plăcintar, oricîte miliarde ar avea, rămîne tot mecanic, șofer, cioban sau plăcintar. Miliardele lor sînt virtuale, spre deosebire de miliardele lui Ionuț Popescu sau Dinu Patriciu, pentru care miliardele sînt jetoane la un joc de copii mari. Bogăția virtuală este imorală chiar prin inutilitatea ei, ca să nu mai spun că deținătorii ei au tentația să o mărească mereu, pe căi necinstite.
Pentru societate, a da bogăția pe mîna unor neisprăviți echivalează cu o sinucidere, deoarece ei nu doar că o blochează, dar inventează și nenumărate modalități de a o înmulți ilicit. Cum poate avea un director de la loterie un salariu de zece ori mai mare decît al președintelui țării, sau chiar un directoraș de provincie un salariu de sute de milioane pe lună? Cum se poate achiziționa birotică de zeci de miliarde la primăria Capitalei, ca să nu mai vorbim de utilajele cumpărate de diverse spitale și care stau nefolosite? Cum poate fi plătit un curs de comunicare pentru lucrătorii primăriei cu o sută cincizeci de milioane pe zi, cînd un profesor de liceu care predă și el comunicarea ia trei sute de lei pe zi? Cei care iau asemenea decizii confundă banii publici cu banii lor, îi consideră tot atît de „virtuali”, doar că, drenînd bugetul spre conturi inutile, cu adevărat virtuale, deschise în cine știe ce insule, ei distrug economia reală a țării. Nu avem autostrăzi, canalizarea orașelor este în mare parte dinainte de război, nu avem utilaje agricole, iar industria a fost în mare parte vîndută la fier vechi: economia reală a unei țări s-a transformat într-o inutilă bogăție virtuală. Sînt unii bogați care în viața lor, cel puțin postdecembristă, nu au făcut nimic pozitiv, nu au făcut un șurub, sau măcar o poezie. Au distrus însă fabrici și rafinării, flota sau viața a milioane de oameni pe care i-au furat. La ce le-a folosit? Bogăția virtuală, ca orice vis, există doar în ficțiune. Ei rămîn ce-au fost: mecanici, șoferi, ciobani sau plăcintari. distrus însă fabrici și raf

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!