~3 min lectură 0 comentarii

La aniversarea de 10 ani, AUCHAN invită băcăuanii să voteze în campania „Mobilizatron”

Redacția Ziarul de Bacău

Auchan România anunță împlinirea a 10 ani de la deschiderea primului hipermarket din România și sărbătorește momentul alături de consumatori. Aceștia sunt invitați să aleagă, fiecare pentru orașul în care trăiește, un proiect din cele 3 proiecte de dezvoltare a comunității pe care Auchan îl va susține financiar cu până la 10.000 de euro.
ts3.even.auchan4
Compania invită consumatorii să contribuie prin voturile lor la a face Diferența cu Plus pentru orașul în care trăiesc.

Campania “Mobilizatron” va mobiliza clienții Auchan din cele 18 orașe în care retailerul are deschise 33 de magazine, invitându-i să aleagă unul dintre cele 3 proiecte propuse de companie pentru dezvoltarea comunităților locale: educație (crearea de spații educaționale alternative), ajutor umanitar (pachete pentru copii și vârstnici din mediile defavorizate), respectiv mediu (activitate de ecologizare sau împădurire).

Votarea lor se poate face direct în magazine, unde sunt disponibile urne special amenajate, sau online, pe pagina dedicată(http://auchan.ro/mobilizatron/) în perioada 5-26 octombrie 2016, iar proiectul care a câștigat cele mai multe voturi va fi susținut financiar de către Auchan și implementat cu sprijinul unei organizații non-guvernamentale partenere.

“Campania Mobilizatron este modul nostru de a confirma, în acest moment aniversar, faptul că drumul pe care îl parcurgem în România este solid și construim viitorul privind dezvoltarea perenă. Ne-am propus să aducem valoare pentru clienții noștri, pentru parteneri și, de asemenea, pentru comunitățile din România. Suntem aici pe termen lung și ne asumăm rolul de companie responsabilă”, spune Ionuț Ardeleanu, CEO-ul Auchan România, care este, de asemenea, și unul dintre membrii echipei cu care Auchan a pornit la drum în România.

Suma totală pe care compania o va direcționa către dezvoltarea comunităților locale în urma proiectului Mobilizatron depășește 200.000 euro.

Auchan România se implică prin programe dedicate în demersul de susținere a produselor românești (colaborează direct cu mai mult de 250 de producători locali, iar 90% dintre furnizorii săi de produse sunt companii românești). De asemenea, în portofoliul local al Auchan România se află aproape 1.000 de produse dezvoltate sub brand propriu și produse în România.

Voteaza cauzele Mobilizatron și suține binele comunității tale!

Alege unul din cele 3 proiecte sociale: mediu, educatie sau ajutor umanitar. In urma voturilor Auchan va dona 10.000 euro cauzei castigatoare din orasul tau. Voteaza una din cauzele orasului:
campanie-auchan
Fa diferenta pentru cei care au nevoie de AJUTOR UMANITAR. Votand aceasta cauza sustii copiii si varstnicii defavorizati prin donatii de pachete alimentare, vestimentare si de ingrijire.

Fa diferenta pentru un MEDIU inconjurator mai curat. Votand aceasta cauza sustii plantarea de copaci in zone expuse riscului si actiuni de ecologizare a spatiului

Fa diferenta sprijinind EDUCATIA. Votand aceasta cauza sustii educatia prin renovarea unei gradinite sau a unei scoli din comunitatea ta. (sursa: Auchan)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.