Buget de doi bani pentru județul Bacău
Primăriile mici din județ, precum și cele nou-înființate, vor primi un buget foarte mic în acest an. Sumele pe care pot miza localitățile vor fi știute de primari astăzi, după ședința de Consiliul Județean. Aleșii județeni vor avea misiunea să aprobe bugetul care va reveni fiecărei localități în acest an. Calculul bugetului s-a realizat în baza formulei matematice, care defavorizează comunele mici sau pe cele noi apărute pe harta județului. Salariile, achiziționarea lemnelor, reparația drumurilor sau a altor lucrări de investiție, ajutoarele sociale, plata însoțitorilor persoanelor cu handicap, depind de formula matematică, care are ca principali indicatori suprafața, numărul populației din comună și veniturile proprii realizate, lăsînd în coadă investițiile sau programele cu fonduri externe care se realizează în comune. „Comunele mici și cele care abia s-au înființat sînt dezavantajate de acest calcul. Primele, pentru că nu au suprafață și populație, iar ultimele, pentru că nu au avut venituri proprii mari”, ne-a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Comunele, dar și instituțiile care sînt finanțate de Consiliul Județean vor avea un an foarte greu, pentru că Bacăul a primit mai puțini bani decît anul trecut, deși se aștepta la un buget mai mare. Șefii județului nostru au cerut parlamentarilor băcăuani să se implice în alocarea unui buget mai mare, prin lobby-ul realizat în Parlament, dar cele 2.925 de miliarde de lei dovedesc din plin lupta pe care aceștia au dus-o pentru județ. Mai mult, proiectul de buget prevedea o sumă puțin peste 3.000 de miliarde de lei, o idee mai mare decît în 2005, dar, în final, s-au alocat doar cele 2.900 de miliarde de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)ntarilor băcăuani să s
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.