• După ce a învins-o pe Potec la 400 m liber, Simona Păduraru continuă cursa pentru medalii în alte cinci probe
ÎNOT – CAMPIONATUL NAȚIONAL: Larisa Lăcustă, de la SCM Bacău, a devenit campioană națională în proba de 50 metri bras cu timpul 33.32 secunde, la o zi după ce Simona Păduraru, colega sa de club, o bătuse pe Camelia Potec în finala cursei de la 400 metri liber. Tot Larisa a urcat pe treapta a doua a podiumului „naționalelor” de la Pitești la 200 metri mixt (2:19.35), demonstrînd că se află în plină formă și că are necesarele resurse pentru a ajunge la Jocurile Olimpice. Examenul cel mare al Larisei va fi astăzi. Băcăuanca va concura în proba de 200 metri liber, miza fiind ocuparea celui de al patrulea loc rămas liber în componența ștafetei olimpice de 4×200 metri a României. De asemenea, Lăcustă s-a numărat ieri printre finalistele de la 50 metri liber și va mai înota în cea de 100 metri liber.
Simona Păduraru este pe val
Cea mai importantă probă pentru Simona Păduraru la campionatul național de la Pitești a fost cea de la 400 metri liber, în care a devansat-o pe Camelia Potec cu aproape trei zecimi de secundă. „Mi-am dorit foarte mult să cîștig la 400 liber și am reușit, astfel încît sînt extrem de bucuroasă. Acesta era obiectivul principal la aceste campionate. Să nu se tragă concluzia că nu voi trage și pentru alte medalii în celelalte probe”, a spus Simona, sportivă calificată la Olimpiada de la Atena în două „locuri”, la 400 metri liber și cu ștafeta de 4×200 metri liber a României.
Simona (antrenor Silviu Șalgău) a luat parte, ieri, în finalele de la 50 metri liber și 800 metri liber și va mai concura la 100 și 1500 metri liber, precum și la 400 metri mixt.
Juniorii înoată și ei cu nădejde
Trupa de juniori a antrenoarei Sanda Ștefănescu se simte bine în apele bazinului piteștean, chiar dacă este vorba de un concurs pentru seniori. Pînă joi seară, înotătorii băcăuani juniori nu cuceriseră vreo medalie, la seniori, dar au scos rezultate remarcabile. Astfel, Cosmin Petcu s-a clasat al 5-lea la 100 metri spate, iar Daniela Benea a 4-a la 400 metri liber, în prima zi de concurs. Joi, 1 aprilie 2004, ștafeta masculină de 4×200 metri liber, în componența Cosmin Petcu, Sabin Jitaru, Adrian Poiană și Cristian Predescu, a ocupat poziția a 6-a. Jitaru s-a clasat al 5-lea la 200 metri mixt cu un timp, 2:14, pe care antrenoarea Ștefănescu îl consideră ca foarte bun. Aceeași echipă masculină a terminat în imediata apropiere a podiumului cursa de la 4×100 metri mixt, cu un timp suficient de bun pentru cîștigarea titlului național la juniori.
În finalele de ieri au concurat Benea, Predescu și Poană, la 50 m liber, Petcu la 200 metri spate și Benea la 800 metri liber.
Astăzi, Predescu și Poiană vor înota la 100 metri liber, Benea la 200 metri liber, Carmen Rusu și Jitaru la 200 metri fluture, reuniunea urmînd a fi încheiată de evoluția ștafetei masculine, la 4×100 metri liber. Mîine vor evolua Petcu (50 m spate), Benea (100 m liber), Poiană (200 m liber), Jitaru (400 m mixt). (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns