Lecția de limba română

Valori expresive

• vorbele zboară, scrisul rămîne n resursele expresive ale limbii române

Este bine cunoscut vechiul adagiu (latinesc), de proveniență judiciară -,”verba volant, scripta manent” (vorbele zboară, scrisul rămîne), adresat, mai ales, scriitorilor și jurnaliștilor, spre a le atrage atenția că vor fi apreciați (judecați) după scrierile publicate; dar și pentru a semnala că în toate împrejurările cuvîntul scris este o probă materială puternică, mai sigură decît vorbele rostite. Pentru școlari, însă, contează atît cuvîntul scris (la teze, extemporale), cît și cel rostit la lecții, ca să „încaseze” o notă cît mai mare.
Gramatica îi învață pe elevi că orice abatere de la limba literară standard are valoare expresivă. Iar verbul și ruda sa apropiată – adverbul, au asemenea tendințe în diferite faze și ipostaze morfologice și flexionare (conjugare). Bunăoară, sînt locuțiuni verbale (folosite în locul verbelor echivalente), care pot avea valori expresive în vorbire, fie cînd „se iau la harță” (se ceartă) în clasă, fie că, la lecții, „o scaldă” (răspunde evaziv), fie că se hotărăște „să-și bage mințile în cap” (să se cumințească), pentru „a nu-i vîrî în toate boalele (înfricoșa) pe părinții lor. Iar în lecturile obligatorii sau facultative pot constata că verbul poate deveni din personal – impersonal („A nins pe fruntea ta zenitul” – Topârceanu), sau din auxiliare sintactice, copulative („Stânca stă să se prăvale / în prăpastia măreață” – Eminescu); ori schimbarea modului de conjugare, în alt mod („Eu să nu fi știut a ceti, de mult aș fi înnebunit” – Creangă); ca și a timpului prin alt timp („Codrul clocoti de zgomot și de arme și de zbucium” – Eminescu). De asemenea, construcțiile infinitivale au valori expresive neobișnuite în limba literară standard: („N-are cine mă spăla, n-are cine mă îngriji, n-are cine-mi spune o vorbă bună” – M. Sadoveanu). Sau construcțiile cu verbul a fi ^ dativ exprimă ideea de posesie („Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima”).
Uneori, frecvența verbelor într-un context poate constitui un indiciu asupra dinamicii prezentării faptelor, ca la Topârceanu: „Eroii mei sunt doi cocoși / De rasă pintenați, focoși; / Sar deodată, / Dau cu ciocul, / Cad alături, / Schimbă locul, / Bat din aripi, / Dau din ghiare, / Unul cade, altul sare… / Iar s-atacă, / Iar se pișcă, / Dar deodată nu mai mișcă”…
Și adverbele au valori expresive cînd sînt derivate cu sufixe diminutivale, cum zice moldoveanul nostru: șezi binișor (ghinișor), mergi încetinel, stai olecuță. Și locuțiunile adverbiale sînt mai expresive decît adverbele echivalente: „Și nu era el năzdrăvan de florile mărului” (în zadar) – P. Ispirescu; „Mort-copt (neapărat), trebuie să te iau cu mine” – Creangă. Tot cu ajutorul adverbelor interogative (unde, cum) se realizează interogațiile retorice („Oh! pădure tânără!… Unde sunt strămoșii voștri?…); sau invocații retorice („Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei…” – Eminescu).
Multă bătaie de cap dau școlarilor adverbele derivate cu sufixul „iș” (furiș, pieziș, grăpiș), care se deosebesc de adverbele compuse cu elementul de compunere „și” (totuși, iarăși); sau confuzia adverbelor: altădată, altfel, demult, deoparte, odată etc. cu grupurile omofone corespondente („Am să trec altă dată”, „Dă-mi alt fel de hârtie”, „De cât ai nevoie?”, „Mai citește o dată”); ca și scrierea cu linioară a adverbelor compuse cu prepozițiile „intru” și „dintru” (într-adins, dintr-adins); „după” urmat de un substantiv (după-masă, după-amiază); ca și locuțiunile adverbiale: dis-de-dimineață, de-adevăratelea; sau compuse cu adjectivul „astă” ^ substantiv: astă-seară, astă-vară; spre deosebire de adverbul „astăzi”; ori de locuțiunile adverbiale compuse din două elemente cu același radical: calea-valea, câine-câinește, vrând-nevrând, treacă-meargă etc. De unde reținem sensul vechiului adagiu latin că dacă în rostirea orală „verba volant” zboară în lucrările (declarațiile) scrise, „scripta manent”, adică greșelile, se sancționează. (prof. Marin COSMESCU), după-amiază

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!