Promise de ani de zile de către guvernele care s-au perindat pe la conducerea țării, asigurările private de sănătate (voluntare) vor deveni, în sfîrșit, o certitudine. Potrivit ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, din martie, acest an, fiecare persoană care este cuprinsă în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, obligatorii, va avea posibilitatea legală să se înscrie și la o firmă care practică asigurările private. Asigurările de sănătate voluntare, cum li se spune, de fapt, vor fi un sistem facultativ, suplimentar celor de stat, obligatorii în continuare, și vor fi introduse la începutul lunii viitoare. în sistemul voluntar se vor putea înscrie numai persoanele care fac dovada că sînt asigurate în cel social și beneficiază de pachetul de servicii medicale de bază. Actul doveditor va fi solicitat de către firma asigurătoare de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Polițele de asigurare privată nu sînt limitate, o persoană putîndu-se înscrie la mai multe firme, în același timp. Asigurarea voluntară va fi atît individuală cît și de grup, astfel că și angajatorul va avea posibilitatea să încheie una, colectivă, pentru un anumit număr de salariați sau pentru toți. Pentru a fi stimulată intrarea unui număr mare de persoane în acest sistem, asigurările private de sănătate vor fi deductibile din impozitul pe venit și profit. Astfel, o persoană care face asigurare privată de sănătate va plăti la impozitul pe venit mai puțin cu 200 de euro, iar în cazul firmelor, suma va fi deductibilă din impozitul pe profit. La nivelul întregii țări, se estimează că aproape cinci milioane de români ar putea intra în sistemul asigurărilor private de sănătate, deducerea fiind valabilă pentru toți cei care au venituri de natură salarială. în județul Bacău, la începutul acestui an erau 129.656 salariați. Lor li se adaugă 2.899 magistrați, 1.821 liber profesioniști și 2.074 agricultori, care obțin venituri impozabile. Atît ei cît și salariații au avantajul să beneficieze de facilitatea amintită, dacă se înscriu în sistemul privat de asigurări de sănătate.
Asigurări complementare sau suplimentare
Asigurările voluntare pot fi complementare și suplimentare. Din primele se suportă total sau parțial plata serviciilor acoperite în parte de către Casa de Sănătate din pachetul de servicii medicale de bază. Din cele suplimentare se achită total sau parțial orice tip de serviciu necuprins în pachetul de bază prevăzut în cadrul asigurărilor de sănătate obligatorii, opțiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condițiile hoteliere superioare și alte servicii medicale specificate în polița de asigurare. Dar pentru acest tip de asigurări vor fi stabiliți anumiți furnizori de servicii medicale cărora să li se adreseze pacienții. Aceasta înseamnă că firma asigurătoare va semna contract numai cu furnizorii de servicii medicale agreați de către Ministerul Sănătății, diferiți de cei aflați în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă este vorba, însă, de o asigurare complementară, furnizorii trebuie să aibă contract și cu această instituție.
Toată gama de servicii medicale
O poliță de asigurare voluntară va acoperi un pachet de servicii medicale destul de generos. Vor permite prestarea de servicii de asistență primară (medicina de familie), din ambulatorii de specialitate clinice (policlinică), paraclinice (analize de laborator, ecografii, tomografii, rezonanțe magnetice etc.), stomatologice, farmaceutice (medicamente), de urgență prespitalicești (ambulanță), de urgență spitalicești, spitalicești pentru afecțiuni acute, spitalicesti pentru afecțiuni cronice (de recuperare, reabilitare, balneologie), medicale și de îngrijire la domiciliu, de transport nemedicalizat. De asemenea, în același pachet sînt incluse servicii de furnizare a dispozitivelor medicale destinate corectării și recuperării deficiențelor organice sau funcționale ori corectării unor probleme fizice. Asigurații vor primi indemnizații atît pentru acea parte a cheltuielilor cu serviciile medicale care este peste pachetul de servicii medicale de bază acoperite de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cît și pentru co-plăți. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.