Lulu, regele pescar

• chiar dacă pescuiește de la cinci ani, Lulu Nămoloșanu a început să dea în apă curgătoare abia anul trecut

V-am obișnuit deja ca în fiecare vineri, în pagina dedicată pescarilor și vînătorilor, să vă prezentăm cîte un împătimit de la care novicii au cîte ceva de învățat. De această dată, ne-am oprit asupra unui perrsonaj pitoresc al urbei: Lulu Nămoloșanu. După ce a cochetat o vreme cu mass-media, „omul de la cablu” a renunțat la acest statut și și-a încropit o mică afacere. Dar cu mult înainte de acestea, Lulu era cunoscut în oraș, și nu numai, ca un împătimit pescar. „M-am născut la Brăila. Nu se putea altfel. Cred că pe la cinci ani, așa cum făceau toți copii din cartierul colbuit al Brăilei, am pus mîna pe un băț și am început să dau la pește, în Dunăre. La început am prins doar gheborți, dar cu timpul m-am specializat și am trecut la carași”, povestește el. Pescar de baltă declarat, Lulu a crezut ani de-a rîndul că nu poate fi plăcere mai mare decît să stai pe un scăunel sau chiar în șezlong, pe malul unui lac sau într-o crescătorie, și să aștepți să tragă peștele. „Mai trăgeam un pui de somn, mă mai plimbam, și urmăream doar pluta sau eram atent să nu sune clopoțelul la lansetă. Am crezut ani de-a rîndul că asta înseamnă pescuitul”, recunoaște el. Anul trecut însă, Nămoloșanu a trecut printr-o experiență care l-a marcat și în urma căreia și-a dat seama că lucrurile nu stăteau tocmai așa. „Am plecat cu Gelu Cociorvă la Schineni, la morunaș. Pînă atunci nu mai pescuisem în apă curgătoare, în afară de Dunăre, însă, cînd am văzut cît pește se poate prinde, am descoperit adevăratul pescuit. De atunci, pasiunea mea s-a transformat în pescuitul pe Siret și pe Bistrița, chiar dacă nu ocolesc iazurile, unde dau mai ales la crap”, spune Lulu. Ca un veritabil pescar, el ține sub tăcere locurile în care dă cîte o lovitură și se mîndrește cu un crap de cinci kilograme și jumătate, pe care l-a prins într-una din aceste bălți.