Lumea românească

A fi sau a nu fi

Dan PERȘA

Umbland zilele trecute prin rețea, am descoperit în computerul unui tînăr sumedenie de fișiere cu subiect religios. Erau acolo tălmăcirile diverse ale Bibliei, liturghii, patericuri, note de călătorie în locurile sfinte, filmele în care sfinții părinți vorbesc norodului, colinde, fotografii de mănăstiri, de icoane și cîte și mai cîte. Și cum tocmai gîndeam la un verset din Sofonie, unde e pomenit Milcom, l-am întrebat cine e Milcom. Mi-a spus că nu știe și, pînă la urmă, am aflat că, de fapt, tînărul e un simplu colecționar. Aduna tot ce găsea cu subiect religios din pura pasiune de a colecționa. Mi-am amintit acele vorbe spuse în veacul trecut: secolul XXI va fi religios sau nu va exista. Desigur, Malraux s-a explicat: „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeție ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găsește nicăieri un model exemplar de om, va fi rău”. Și totuși… Secolul nostru există și există fără a fi religios, în sensul că oamenii sînt tot mai lipsiți de credință. Asta dacă nu punem la socoteală că diferența dintre a fi sau a nu fi e una subtilă și ea ține de existența sau nu a Ființei. O omenire fără credință e una lipsită de Ființă, pentru că însuși omul, lipsit de mîntuire, e o simplă făptură perisabilă… în plus, secolul XXI există și în lipsa acelui „model exemplar de om”. De fapt, „modelul exemplar de om”, în alte timpuri, a fost o figură emblematică în care erau concentrate aspirațiile și caracterul omenirii. Una din aceste figuri a fost Prometeu. Și a urmat sinuosul și alunecosul Hermes. E greu să-ți dai seama care este figura emblematică a oamenilor zilelor noastre. Dar, cu siguranță, ea există, pentru că nimic din ce e omenesc nu a scăpat miturilor, poveștilor, literaturii. Poate că e Don Quijote. Sau Tantal, cel care, surghiunit în Infern pentru crimele sale, a fost condamnat să nu se poată hrăni. Sau Midas, cel care, primind darul de a preschimba orice atingea în aur, nu se mai putea hrăni, deși înconjurat de munți de bogății… Dar, pînă la urmă, faptul care contează cred că acesta e: aproape toate cîte țin de religie, de credință au ajuns în zilele noastre obiecte de colecție. Aidoma colecțiilor de spade, spre exemplu. Ceva pus într-un muzeu și nefolositor. Cel mult, ceva încîntător pentru cîțiva. Și indiferent pentru cei mai mulți. Nu încerc să caut consecințele. Constat doar o stare de fapt, într-un mod destul de puțin nuanțat, pentru că sînt destui oameni care, măcar dacă nu sînt cu adevărat credincioși, tot mai merg cînd și cînd la biserică. Poate că secolul nostru lipsit de sacrul care să coboare în lume e unul condamnat sau cel puțin condamnabil. în toate acestea uimitor îmi pare faptul că majoritatea oamenilor nu simt nevoia să creadă în Dumnezeu și nu simt nevoia să fie mîntuiți și nu-și pun problema ce se va întîmpla cu ei după moarte. Pentru că, indiferent care vor fi fost să fie cauzele necredinței, răul stă în incapacitatea de a ne tensiona în căutarea de sine și de Dumnezeu. (Dan PERȘA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!