Cu pălăria trasă ușor pe ochi și cu pardesiul lung, de culoarea salcîmului în zi de primăvară, maestrul Marcian David a intrat repede în sala de concerte „Ateneu”. Era dimineață, dar sunetele stridente ale instrumentelor avertizau asupra începerii ultimei repetiții a zilei. Bărbat înalt, bine făcut, cu o ușoară urmă de barbă albă, maestrul este parte a obștei intelectuale a Iașului, oraș în care, de peste 30 de ani, își desfășoară activitatea în calitate de concert-maestru al Filarmonicii „Moldova”. Calm și atent, deopotrivă, la ceas, Marcian David a acceptat să stea de vorbă despre ceea ce a făcut cu orchestra din Bacău. „Mai bine ați fi venit după concert!”, a spus el cînd a aflat subiectul discuției.
Dirijorul a venit la Bacău în urmă cu o săptămînă, pentru a pregăti și a dirija, în premieră, un festival Ottorino Respighi. Sub bagheta sa au fost interpretate o suită de arii și dansuri antice, „Concertul gregorian pentru vioară și orchestră”, și poemul simfonic „Sărbători romane”. „Este un program care nu s-a mai cîntat la Bacău. Respighi e unul dintre compozitorii postromantici mari. Este o muzică interesantă, care folosește un limbaj direct, destul de accesibil. Sînt lucruri care, în mod normal, ar trebui să ducă spre o primire pozitivă a repertoriului”, ne-a explicat maestrul. încrederea sa vine și din faptul că, la Iași, muzica lui Respighi a avut parte de o primire bună din partea melomanilor. „Am făcut la Iași integrala poemelor simfonice Respighi și a fost un succes la public. Am inițiat și la Bacău acest lucru și, poate, dacă vor dori cei de aici, voi putea continua stagiunea viitoare și alte poeme simfonice”, ne-a mai spus David Marcian.
Publicul băcăuan, influențat de ce vede pe afiș
în ce privește lucrul cu instrumentiștii băcăuani, maestrul ieșean a rămas impresionat de efortul depus pentru a fi compusă întreaga echipă necesară unui astfel concert. „Atmosfera este destul de plăcută aici. Am găsit multă bunăvoință din partea majorității artiștilor, avînd în vedere că programul este foarte solicitant și pretențios, ceea ce prezintă premize de realizare a unui concert de un nivel optim. Cu bunăvoința conducerii și aportul muzicienilor s-a reușit să se aducă suplimentul necesar acoperirii întregii cerințe pentru un astfel de concert, astfel încît repertoriul să fie prezentat în condiții optime din punct de vedere tehnic”, a mai spus David Marcian.
în legătură cu viitorul impactului muzicii simfonice asupra oamenilor, concert-maestrul Filarmonicii „Moldova” din Iași este optimist. „Iașul are un public bun și fidel. Se cîntă, de obicei, cu sala plină și e o ambianță plăcută. La Bacău, lumea este încă influențată de ceea ce vede pe afiș. Ori este un repertoriu foarte atractiv sau sînt nume de marcă invitați de prestigiu și atunci concertul respectiv este audiat”, a declarat dirijorul Marcian. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.