Pentru Serviciul Județean de Ambulanță, cu cele șase substații (Onești, Moinești, Comănești, Buhuși, Tîrgu Ocna și Podu Turcului), asigurarea finanțării în 2006 va fi extrem de dificilă. „Din acest an, Casa de Sănătate nu îi va mai da bani pentru transportul bolnavilor dializați. Acest serviciu îl va contracta cu Spitalul Județean de Urgență și Spitalul Moinești, care au centre de dializă, dar el urmează să fie scos la licitație de către acestea. Va fi licitat, deoarece a mai apărut un furnizor de transport medical. Este vorba de Centrul de Investigații Medicale, care are cinci ambulanțe”, declară Dan Stoica, purtătorul de cuvînt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău. Deocamdată, pentru 2006 Serviciul de Ambulanță este sigur pe 48 miliarde lei, sumă pe care a contractat-o, deja, cu Casa de Sănătate. Astfel, lunar, de aici va avea aproximativ cinci miliarde de lei, sumă care nu acoperă în totalitate cheltuielile. Anul trecut, necesarul minim lunar al Serviciului de Ambulanță a fost de 5,5 miliarde lei. în 2005, el a primit de la CAS Bacău 62,6 miliarde lei. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.