Direcția Silvică Bacău organizează astăzi, cînd se sărbătorește Ziua Arborelui, o masă rotundă cu tema „S.O.S. pădurile private ale Bacăului”, urmată de un vernisaj de expoziție grafică și caricatură cu tematică silvică. Evenimentele au loc la sala de conferințe „Agricola Internațional”, cu începere de la ora 09.30. Programul include și o vizită la Parcul Dendrologic Hemeiuși și o acțiune de plantare de puieți la Ocolul Silvic Fîntînele. Au fost invitați să participe atît la masa rotundă cît și la împăduriri prefectul județului, președintele Consiliului Județean, reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului, Direcției de Finanțe și Gărzii Financiare. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.