Reuniți într-o nouă ședință de lucru, lideri ai administrației publice județene și locale, directori de instituții și comandanți de unități militare ce fac parte din Comitetul pentru Situații de Urgență vor hotărî, astăzi, măsurile care vor trebui luate în următoarea perioadă pentru a li se asigura locuințe familiilor care au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma inundațiilor. Banii pentru refacerea acestor case ar urma să vină de la bugetul de sat, în baza unor rapoarte clare întocmite de autoritățile locale. O primă situație de acest gen privind numărul de case care au fost rase de pe suprafața pămîntului sau doar avariate în urma inundațiilor a fost prezentată ieri reprezentanților Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT) de către prefectul Gabriel Berca și Constantin Strugariu, șeful Oficiului Teritorial Bacău al Agenției Naționale a Locuințelor. Una dintre variantele propuse autorităților locale de către reprezentanții MTCT a fost aceea de a li se da familiilor sinistrate materialele de construcții necesare pentru construirea unor noi case. Constantin Strugariu ne-a declarat că, într-o primă etapă se va avea în vedere reconstrucția caselor care au fost distruse total în urma inundațiilor, urmînd ca în etapa a doua să fie distribuite materialele de construcții necesare pentru repararea caselor care au fost doar avariate. Modul în care vor fi gestionate aceste activități va fi stabilit în cursul zilei de astăzi de către membrii Comitetului pentru Situații de Urgență. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.