Maxime și cugetări

Ce vină avem noi?

Românul e cîrcotaș. Este una dintre trăsăturile lui morale fundamentale. Cînd e rău în țară, înjură că de ce e rău, cînd e bine, pentru că nu-i atît de bine pe cît ar vrea el. Dacă vecinului îi merge bine și capra îi e sănătoasă, ar dori să-i moară ăluia capra. „El moare de grija altuia, precum cîinele de drum lung”. Mai nou, mijloacele media (presă, televiziune, radio), propaganda oricărui partid bat monedă calpă că e strict necesar și urgent să se întreprindă în țară reforma morală a clasei politice. Prostie mai mare n-am întîlnit. Este un mit extrem de periculos. Nu poate exista reformă morală la nivel colectiv. Doar fiecare individ în parte poate decide; măi nene, de azi înainte nu mai fur, nu mai înșel, nu mai mint, nu mai tîlhăresc; mă bate Dumnezeu că mi-am sfidat semenii făcînd cîte am făcut. Dacă individul nu-și evaluează singur comportamentul n-are nimeni cum îl mai schimba: nici Procuratura, nici Poliția, nici partidul, nimeni, nimeni. Cum să le retezi lăcomia lui Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, George Copos, Dan Bittner, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Viorel Hrebenciuc, Sorin Ovidiu Vîntu? Care reformă i-ar învăța modestia? Pe aceștia, și nu numai. Banul cu nemiluita e zeul căruia i se închină. De la ei se molipsesc mii de oameni, dacă văd că prin fraudă se pot înstări. Cum semidocții domină spațiul politic, e firesc să n-aibă cunoștințele de filosofie morală și politică. Nu l-am auzi, astfel, pe Mircea Geoană lansînd repetat prostia că „din punct de vedere etic și moral, Năstase nu-i vinovat” de mătușica rusoaică, cu avere amețitoare în prăpădita ei de garsonieră. Etic și moral e cam tot una, domnule Geoană. Mai învață, omule, ca să nu te mai facă Ion Iliescu prostănac.
Altă prostie e să crezi – precum 80% dintre parlamentari – că poate interveni o revoluție morală a clasei politice dacă se schimbă legile electorale și se trece la un parlament unicameral. Aiureală totală, bătutul apei în piuă. Dacă indivizii rămîn cu aceleași apucături nu se va schimba nimic. Marea problemă a României nu este doar clasa politică, ci starea morală și culturală a întregii națiuni. La urma-urmei politicienii sînt chipul nostru sublimat, expresia fidelă a calităților și defectelor unei mari mase de români. De aceea și democrația noastră e șchioapă, lălîie și profund viciată.
La capitolul moralitate n-am stat bine mai niciodată. Regele Carol I se plîngea, într-o scrisoare publicată în 1871 în „Allgemeine Zeitung” din Augsburg, că „puțin folos am putut aduce, în cinci ani, acestei frumoase țări. A cui e vina? Nici a mea, nici a poporului în totalitatea lui”. Atunci a cui? ne întrebăm noi astăzi. Andrei Pleșu găsește în scrisoarea suveranului trei explicații posibile ale eșecului nostru în ale democrației. întîi: că „românii sînt un popor căruia nu-i place să fie condus, dar nu e în stare să se conducă singur”. Apoi: că „elitele intelectuale adoptă utopiile la modă, iar masele sînt de un conservatorism îndărătnic”. De o nostalgie primară după comunism și egalitarism, aș zice eu. Și ceea ce-i mai jalnic e că „intrigile de partid și lupta oarbă dintre partide au efecte dezastruoase pentru viața țării”. Zadarnic am mai căuta în afara țării comploturi ungurești, evreiești sau ale monopolurilor străine. Răul e la noi, înlăuntrul moravurilor noastre. Dacă nu le schimbăm, nu ne vom vindeca niciodată și ne vom compătimi ca veșnice victime. „A explica societatea prin teoria fericirii individuale, fericire smulsă cu dibăcie în dauna tuturor, este o doctrină nefericită, ale cărei deducții îl fac pe om să creadă că tot ceea ce-și însușește pe ascuns – fără ca legea, lumea, individul să-și dea seama că sînt lezați – ar fi un bine definitiv cîștigat. Interesul personal devine atunci o lege supremă, singura problemă rămînînd a ști să ocolești, fără martori sau dovezi, dificultățile pe care moravurile și legile le pun între tine și satisfacțiile tale”, zicea Balzac.
Cînd însușirea nedreaptă a unor averi fabuloase este descoperită mai există, oare, loc de explicații și scuze? E de-a dreptul o nesimțire să mai pretinzi că ești curat ca lacrima. Răul cel mai mare e cînd o țară întreagă ajunge să vadă doar bani în orice face. Atunci nici o forță morală nu se mai poate opune goanei după interesul personal. Nu te mai poți mira că orice vînzătoare de covrigi vrea Opel, Renault, Peugeot de ultimă generație.
Așadar, nu de o reformă a clasei politice avem nevoie, ci de oameni de calitate la guvernare, de o societate civilă dinamică, de economie puternică, de norme și legi care să asigure autoritate puterii, de o Justiție necoruptă, dreaptă și (nu în ultimul rînd) de români cu o moralitate înaltă, care au și țin la onoare și demnitate. Că în fruntea țării au apărut indivizi ca Năstase, Dan Ioan Popescu, Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Viorel Hrebenciuc, Lucian Bolcaș și mulți alți demagogi cu interese personale aberante este pentru că Ion Iliescu și noi înșine i-am făcut posibili. Spunem mereu că așa nu se mai poate. Dar, dacă aceiași inși vor mai pătrunde în structurile de putere (sau alții ca ei) cu votul nostru nătîng, înseamnă că totuși se poate. în zadar vom da vina pe oricine și pe orice, pe soartă, pe ghinioane geopolitice, pe fatalități istorice. în zadar ne vom mai întreba „ce vină avem noi?”. Vinovați nu vor fi alții din afară, fiți siguri (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!