Maxime și cugetări

Cîrîială ciorănească

Vasile PRUTEANU

Cîți ani aveam cînd eram mic, uite că nu mai știu. âmi amintesc doar că mama ținea la loc de cinste cîteva cărți ale domnilor Esop, La Fontaine și Grigore Alexandrescu, din care îmi citea niște fabule, în care n-aveam nici o încredere. Animalele din fabule vorbeau ca oamenii, dar nici gînd să se comporte ca ei. Mai curînd oamenii se comportau ca animalele. Lupul fura oaia omului fiindcă era flămînd. După ce-o mînca, nu se îmbrăca în pielea ei ca s-o facă, ipocrit, pe blîndul. Rămînea lup cum îl fătase măsa. Oamenii sînt singurii în stare să afișeze blîndețe, urmărind pe ascuns sfîșierea semenilor lor cu ferocitate. Un dramaturg a pus ca titlu al unei piese de teatru „Gaițele”, deși păsărilor respective nu le-ar conveni deloc să fie numite mahalagioaice, cum erau femeile din piesă. Mult mai tîrziu am observat că morfologia regnurilor inferioare domină antropologia. Crescusem destul de mare ca să pot identifica pe stradă, la televiziuni și mai ales pe scena politică specii diferite de animalitate. Auzeam la fiecare pas răgete, grohăituri, behăieli, lătrături, croncăneli, rîgîieli – un fel de balamuc asurzitor și toxic. Ceea ce la animale e un sistem de semnalizare primitivă, la oameni a devenit ornament, mod de comportare „haios”. Pînă și fizionomiile omenești au căpătat aspecte de animalitate. întîlnim adesea vulpi șirete înșelînd cîte-un corb scorțos și nătîng, căței ipocriți pe post de reporteri și realizatori TV, hipopotami transpirați, hiene blonde funeste, care ar devora cadavre de prim-miniștri, dihori duhnind a cloacă, boi monumentali, bursuci parlamentari, țapi vizionari reciclați din postura de președinte, guguștiuci fraieriți de tot soiul de SOV-uri (Sorin Ovidiu Vîntu), lupi hămesiți precum fostul securist, actual magnat, Ion Nicolae, șerpărie alunecoasă, șireată și servilă, puternic platformizată, gușteri și cameleoni naționaliști șuierînd din țignale prin Parlament, gîndaci, păduchi, ploșnițe, carii, molii, lăcuste hulpave și viruși prin toate partidele politice, ministere, prin prefecturi, primării și alte instituții ale statului. O întreagă gamă de viețuitoare din regnul inferior ne agresează zilnic oriunde ne-am afla sau am avea daraveri. Ne aiuresc înșiși leii și tigrii din capul statului, înfierbîntați de o febră demolatoare infernală. Mîrîie sinistru unii la alții, se sfîșie fără cruțare, lăsîndu-ne perplecși și confuzionați privitor la faptul dacă în jurul palatelor lor există sau nu oligarhii, care, deocamdată, refuză să se facă văzute și auzite.
Citind prin cărți cîte metamorfoze au suportat oamenii, îmi vine a crede într-o transmutație de felul celei sugerate satiric de toți fabuliștii lumii. Mai că sînt gata să accept că zeii antici aveau dreptate cînd transformau pe fiecare om vicios într-un animal specific. De pildă, Dionisos i-a schimbat pe pirați în rechini, rămînînd ceea ce au fost pe vapoare; adică jefuitori. Acteon, care o urmărea cu nerușinare pe zeița Artemis, a fost transformat în cerb încornorat, fugărit și mîncat de cîini. Eros l-a pus paznic la iatacul Afroditei pe Alectryon, ca să-l vestească de o eventuală sosire inopinantă a soțului acesteia. Alectryon a adormit ca tot paznicul în post. Zeul l-a făcut cocoș, sortit să se scoale cu noaptea în cap ca să trezească pe toți îndrăgostiții legitimi că e timpul să-și ia tălpășița. Printre invitații la nunta lui Jupiter cu Hera s-a numărat și Chelone. Aceasta n-a onorat invitația pe motiv că nu-și poate lăsa casa singură. Faptă pentru care Hermes a făcut-o broască țestoasă, ca să-și aibă întotdeauna casa cu ea.
Mă rog, dacă scormonesc prin toată mitologia lumii, găsesc că fiecare animal are o poveste a lui, o metamorfoză ca urmare a unor defecte de caracter. Transformat din om în ceea ce este pentru ispășirea păcatelor lui. Fiind democrație, fiecare „animal” are, de-acum, dreptul să-și caute umanitatea pierdută. O va regăsi, cu condiția să renunțe la toate patimile dobîndite, la toate aspectele animaliere cunoscute în zoologie. Noi, oamenii, nu avem talentul zeilor, ca dintr-un cuvînt, abracadabra, să ne dăm de trei ori peste cap și, hopa, sîntem altceva. E bine să știm că „aproape toate absurditățile de comportament izvorăsc din imitarea celor cărora nu le putem semăna, din regnul animal, ca și din neputința de a semăna oamenilor superiori” (S. Jonson). Sînt și oameni superiori în țară, numai că-i acoperă gălăgia asurzitoare a croncanilor politici, a stolurilor de răpitoare, a haitelor hămesite de averi făcute prin șmenuri și șmecherii. Bine ar fi dacă șeful statului, ca și cel al guvernului, ar renunța la cîrîiala ciorănească și ar regăsi armonia și cordialitatea omenească. Ar mai închide gura scandaloasă a televiziunilor dornice de audiență și a jurnaliștillor de scandal. Pentru că „nici diavolul nu poate face o presă coruptă să tacă” (Nicholas Udall).iferite de animalitate. Auzeam la fiecare pas răgete, grohăituri, behăieli, l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!