Maxime și cugetări

Și drumurile bătătorite duc spre ratare

Vasile PRUTEANU

Sîntem o țară dificilă, aproape de neclasificat. E profund viciată de comportamente politice dubioase și profund vicioasă: minciună, lipsă de moralitate, nerușinare, obscenitate, hoție și nedreptate. Efectul conjugat al acestor vicii se regăsește în instabilitate politică și nesiguranță. Doi oameni serioși cum sînt Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu (care se țineau de mînă solidari, uniți în idealuri) păreau ieri prieteni de nedespărțit. Azi se devorează ca șacalii, încît nu știi ce să mai crezi. „Calea prieteniei se oprește la hotarul păcatului”, zicea Salustiu. Iară păcatul cel mare e minciuna ce încearcă să acopere niște interese obscure. Ale președintelui și ale premierului. âți vine să te întrebi: de unde începe și cînd se termină prietenia, de la ce pornește neîncrederea și suspiciunea? Să pornească, oare, din greșeala divină de a-i fi dat „omului” pe Eva ca prim partener de viață? E știut ce efect demoralizant produce prin experiență. Eva a trădat misiunea divină de prieten și a devenit femeie, ceea ce-i cu totul altceva. Uitați-vă cam ce dezordine și sfadă a produs o simplă intervenție televizată a Elenei Udrea. Totuși, nu neapărat din cauza femeii se produce harababura. Nici prietenia dintre bărbați se pare că nu e întotdeauna calea sfîntă. Cei dintîi bărbați, Cain și Abel, s-au ucis în loc să se iubească. E adevărat că erau frați și – după cum vedem – discordia e posibilă și între ei. Biblia nu ne spune dacă și prietenia sau „frăția” dintre femei a avut efecte dezastruoase asemănătoare. Ne spune, însă, istoria că și ele au înlăturat rivalele cu orice mijloace și au otrăvit destul de mulă lume.
Oricîte fapte discutabile s-ar săvîrși (chiar și cele nedemne), protagoniștii acestora pretind că o fac în numele dreptății. Dar, nedreptatea e prezentă peste tot. „Dreptatea e necesară ca aerul. Cînd scînteiuțele ei, tot grămădindu-se, vor forma un foc mare, acesta va arde toată minciuna și tot noroiul pămîntului. Numai atunci vom vedea schimbîndu-se condițiile grele, triste și umilitoare ale vieții”, scria Lev Tolstoi. Dar pînă dreptatea și moralitatea vor triumfa și în România, poți să-ți iubești țara asta atît de dificilă fără accese de exasperare? Oriunde te duci sau te întorci dai peste un perete compact de nesimțire, inerție, incomprehensiune – toate născătoare de scandaluri. Minciunii i se dă frîu liber, adevărului i se pune botniță. Și aceste nimicnicii pornesc chiar de la nivel înalt. Normal că societatea intră într-o criză politică profundă și refuză să mai stea cu ochii țintiți pe fresca imaginară a măreției noastre istorice. Ciudățenia constă și în faptul că odată regăsite libertatea națională și politică, românii se pronunță într-un număr destul de mare în favoarea menținerii la putere a aceluiași tip de conducător pe care doreau să-l alunge cu numai cîțiva ani înainte. Le place conducătorul autoritar, gata oricînd să lipească etichete infamante adversarilor (sau chiar aliaților politici) caracterizîndu-i drept hoți, mafioți, corupți, lichele, bandiți – un limbaj foarte des utilizat în trecutul apropiat, limbaj intrat parcă în sîngele, nu numai în vocabularul nostru. Din lene de a gîndi, românilor le place să meargă pe drumurile bătătorite ale politicii vechi. Nu observă că acestea pot duce la ratare. Oamenii mai luminați se zbat să scoată adevărul la lumina și o sută de nevoiași ai minciunii se zbat să-l țină sub obroc. Uită, sau nu vor să știe, „că cine acoperă pe cei răi, face nedreptatea celor buni” (Delfino Pesce).
âmbinînd cinismul cu discursul manipulator, clasa politică a reușit să acopere multe mîrșăvii. Sub incidența secretului de stat, a legiferat netransparența în viața publică, schimbînd numai numele unor instituții vechi, dar lăsînd intactă substanța lor, mentalitățile lor și regulile lor subterane de funcționare.
ânțeleptul grec Theodot ne avertiza că „două lucruri sînt nedespărțite de minciună: multele făgăduinți și multele pricini”. Făgăduinți am avut cu toptanul și din partea PD, dar și a Alianței D.A. De pricini de scandal n-am dus lipsă niciodată. Ne-am săturat pînă-n gît de zîzanie și zavistie. Ne oripilează zilnic discordia dintre președinte și premier. Acest conflict a inflamat toată clasa politică, cu Dumnezeu mai știe ce consecințe. Cum națiunea a evoluat spre comportamentul violent, de stadion, teamă mi-e că vor urca în sfera decizională fie un oier ca Becali (ca să justifice persistența unui cizmar ca șef de stat), fie un partid ca PRM, înțesat de foști securiști, de strigoi ai comunismului, de fantome resuscitate. Indiferența sau nepăsarea în fața acestor grave amenințări costă scump: ele vor fi plătite prin însăși calitatea vieții noastre. Pentru a intra în lume, răul nu are alt aliat mai bun decît lenea morală și dezinteresul. Ar fi bine dacă aleșii noștri, noi înșine, am ține cont de aceste semnale, ca să regăsim vigilența lucidă în ceea ce alegem în fruntea și în cîrca țării și să producem debutul real al unei reconstrucții morale autentice. Altfel „vom dispare în istorie într-un nor de praf auriu, cu un alai de lăutari alături” (A.Pleșu).e întotdeauna calea sfîntă. Cei dintîi bărbați, Cain și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!