• născut într-un sat libanez în care Iisus a vindecat o fetiță oloagă și în care jumătate dintre locuitori sînt creștini, medicul Fakih petrece Crăciunul ortodox fără să se gîndească la sarmale și cîrnați
Singurul libanez care trăiește în Bacău și pe care sărbătorile de iarnă ale anului 2002 îl vor găsi în urbea noastră este medic la stația de Salvare. Hussein Fakih este numele său, iar Crăciunul care bate la ușă nu-l lasă indiferent, cu toate că religia pe care o are din naștere este musulmană. Născut în satul Kana Galileii din Liban, în imediata apropiere a casei în care Iisus a făcut o minune vindecînd o fetiță infirmă, doctorul Fakih a cunoscut obiceiurile creștine înainte de a veni în România. „Jumătate dintre locuitorii satului în care m-am născut sînt creștini, iar cealaltă jumătate, căreia îi aparțin și eu, este musulmană. Combinația aceasta de religii m-a făcut să înțeleg spiritul sărbătorilor creștine încă de mic, pentru că fiecare dintre sărbătorile celor două religii erau petrecute în comun. Musulmanii obișnuiesc ca de sărbătoarea Eid Fîtr, care este în luna decembrie, să împartă rudelor și vecinilor felurite dulciuri, în special baclavale, care în Liban sînt de nenumărate feluri. La sărbătorile noastre împărțeam baclavale vecinilor ortodocși, iar ei ne invitau la petrecerile lor”, și-a început povestea medicul Hussein Fakih. Venit în România și căsătorit cu o băcăuancă, doctorul libanez a știut dinainte cum se petrec sărbătorile ortodoxe. Cu toate acestea, surprizele nu au lipsit. „Creștinii de aici pun mai mare accent pe Crăciun ca sărbătoare culinară. Se face exces de mîncare, dar mulți dintre creștini nu au în suflet o credință adevărată, lucru pe care eu nu l-am simțit acasă printre vecinii mei creștini. Sărbătorile religioase înseamnă, înainte de toate, post, rugăciune și meditație la Dumnezeu”.
19 ani de căsătorie cu doctorul stomatolog Daniela Fakih, dintre care 15 au fost petrecuți în România, au însemnat tot atîtea Crăciunuri și Revelioane de la care nu au lipsit preparatele tradiționale, pomul de Crăciun și cadourile de la Moș. Un singur lucru a rămas neschimbat în tradiția învățată în casa părintească. „Nu mănînc carne de porc, chiar dacă aici, de Crăciun, asta se prepară, iar soacra mea este o foarte bună gospodină. Eu tocmai am ieșit din postul Ramadan, care timp de 30 de zile înseamnă post negru de la răsăritul Soarelui și pînă la apusul său. Noaptea, însă, musulmanii care țin post pot mînca orice în afară de carne de porc și alcool. Tocmai pentru că după apusul Soarelui pot mînca, musulmanii nu au o sărbătoare cum este Crăciunul, adică una în care să abunde mîncarea”, mai spune doctorul libanez de la Salvare. Pentru că acasă, în Liban, mama și surorile sale erau cele care stăteau în bucătărie, Hussein Fakih nu este un bărbat care să se poată lăuda că știe să prepare mîncarea tradițională a poporului său. În schimb, norocul a făcut ca soția care îi stă alături de atîția ani să învețe rețetele cu pricina chiar în locul lor de origine. „Patru ani am stat cu soția în Liban și Daniela a învățat acolo cum se prepară mîncarea noastră tradițională. Rețetele libaneze se prepară repede, spre deosebire de sarmalele românești de exemplu, care fierb o zi întreagă”. Cu toate că sînt mai ușor de preparat, mîncărurile libaneze se prepară cu felurite condimente, greu de găsit pe la noi. Deși a recunoscut că nu-i place să stea în bucătărie, doctorul Hussein a încercat totuși să schițeze o rețetă preferată. „Orezul preparat în mai multe feluri este o mîncare rapidă, foarte gustoasă. Una dintre rețete este cea de orez cu cimbru, cemen și piper. Aceasta este o mîncare picantă. Orezul se mai poate prepara cu alune și semințe de brad. Condimentele specifice bucătăriei libaneze le procur din București, de la magazine specializate”. Chiar dacă sarmalele, cîrnații, toba și răciturile de Crăciun nu-i sînt pe plac doctorului musulman de la Salvare, pomul de Crăciun și darurile moșului sînt obiceiuri care nu trec nebăgate în seamă în familia doctorului Fakih. „Pentru cei trei copii ai mei, Moș Crăciun a venit deja. Din punctul acesta de vedere îmi plac sărbătorile de iarnă, pentru că a dărui și a fi generos sînt sentimente comune și în religia musulmană și în cea creștină”. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns