MENTALITĂȚI

Bogăție-sărăcie sau invers

Valeriu TRAIAN

De o bună bucată de vreme, emisiunile publicitare (le spun „emisiuni” pentru că țin cîte 10,15 și chiar 20 de minute) ne pregătesc pentru a ne priponi iarăși ochii pe micul ecran spre a vedea atît de cunoscutul serial american „Om sărac, om bogat”, sau, mă rog, invers. Parcă spre a arăta lumii că nu-i nimic întîmplător, că evenimentele vieții sînt conjugate și ce se întîmplă aiurea e bine să se întîmple și pe la noi. „Capital”, revista lumii afacerilor, finanțelor și capitalului, s-a gîndit că este momentul potrivit să publice lista cu numele celor 100 de oameni cei mai bogați din România. Și, pentru că iarăși nu-i nimic lăsat la întîmplare într-o țară atît de organizată și excelent guvernată ca a noastră, d-l. Marius Tucă a și chemat psihologul de serviciu al Antenei 1 și pe șefa redactorilor revistei mai sus- pomenite și a trîntit luni, 4 noiembrie 2002, un „Tucă Show” de toată frumusețea, chemînd la ordine prin telefon spre a le smulge mărturisiri, pe unii dintre cei vizați. Chestionații, să mă ierte că nu le dau numele, și n-o fac spre protecție sau discreție, ci pur și simplu că nu le știu și nici nu mă voi căzni să le memorez vreodată, s-au comportat diferit, deși o notă comună am remarcat. În sensul că nu le prea convine să vorbească despre cum și-au pornit afacerile, despre obligațiile față de societate și, mai ales, despre lichidități. Nici unul nu are lichidități. Unuia îi cumpără soția țigările (bănuiesc că fumează „Mărășești” fără filtru, că „Plugare” sau „Naționale” nu se mai produc de mult) pentru că el umblă săptămîni la rînd fără un leu în buzunare (e normal, se poartă dolarii și euro), altul nu are lichidități pentru că mănîncă la cantină (vă dau cuvîntul meu că, dintr-odată, mi-a venit un dor nebun de „Justin Georgescu” de „30 Decembrie” sau de „Tîrgușor”, unde, ca studenți, mîncam bine și pe săturate la o locație de 7 – 8 lei pe zi, prin anii ’60, și, mă credeți ori nu, am devenit nostalgic. Ce faci din noi, d-le Tucă?). Altul că nu dă și n-ar da nicicum la cerșetori („să muncească”, era o replică de tot hazul rostită de Birlic, într-un film), lucru cu care și noi, săracii, sîntem de acord, avînd în vedere excepțiile prilejuite de ritualurile creștinești. Firește, toți sînt preocupați ca prin banii lor să creeze locuri de muncă, chiar așa a spus un domn bine temperat, că averea lor reprezintă adevărata zestre a țării, locurile de muncă. Atenție! cei din armata șomerilor, aveți garantate locurile de muncă în seifurile revoluționarilor din ’89. Mergeți de îndată și vă izbăviți de foame și mizerie. Ei, dar lista cu pricina aduce în discuție și o altă fațetă a temerarei întreprinderi, și vorbea, nu fără îngrijorare, simpatica publicistă despre reacțiile previzibile ale celor o sută de olimpieni. Unii vor suna spre a le cere socoteală de cele scrise, unii vor fi duri, amenințători, alții chiar vor apela Justiția, lăsînd la o parte faptul că toți se află sub protecția a zeci de dulăi gata să sfîșie pe oricine s-ar uita cumva bănuitor la vreunul dintre ei. Și, pentru a nu se întîmpla nimic din toate acestea, aș sugera celor de la revista „Capital” să mai consume un stoc de hîrtie pentru un supliment în care să publice și numele celor 15 milioane de cei mai săraci din România statului de drept, economiei de piață, a guvernărilor fără cusur, a justiției cu structuri și supra-structuri, adevărate labirinturi din care omul onest, adus de vreo cauză oarecare, iese ca dintre colțurile unei mari grăunțe. Emisunea d-lui Tucă m-a făcut să mă gîndesc la serialul american că e bun pentru propagandă în toate orînduirile. În trecut, ni s-a dat spre a ne arăta cît de parșivă e lumea capitalistă, ce greu o duce poporul într-o lume rapace, lipsită de scrupule și care calcă pe cadavre spre a se menține la putere etc. Iar acum se prea poate ca alte comandamente să aibă în vedere programatorii. În sensul de a ne arăta cîte sacrificii fac bieții și săracii politicieni pentru a oferi lumii guvernate liniște și pace, belșug și bunăstare; se vrea, poate, să se arate că politicienii sînt de fapt binefăcătorii țării, martirii, pe cînd noi, ingrații, obtuzii, nemernicii, ne gîndim, moromețian, la „alte prostii”. Ocrotirea ne-a venit, trebuie s-o recunoaștem, tot de la d-l Tucă. Cu fină ironie, dar fără pic de invidie, ne-a asigurat, dacă mai era necesar, că pe lista celor 100 nu se află nici un gazetar, nici o categorie intelectuală de la inginer la proc… iartă-mă, Doamne, eram să fac o greșeală. Capitală.