~2 min lectură 3 comentarii

Mihail Lupu, fost candidat la Primăria Buhuşi şi dat dispărut, a fost găsit la o mănăstire

Redacția Ziarul de Bacău

Poliția Bacău a lămurit o parte a misterului din jurul lui Mihail Lupu, de 40 de ani, fost candidat la Primăria Buhuşi în 2012 din partea PDL, în prezent consilier local PNL, care de peste două săptămâni nu a mai dat niciun semn de viaţă, iar soția a alertat autoritățile.

Mihail Lupu

„În urma investigațiilor desfășurate în baza sesizării, la data de 29 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Bacău l-au găsit pe bărbatul în cauză la o mănăstire din județul Neamț. Acesta declarat că nu a fost victima niciunei infracțiuni”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bacău.

Mihail Lupu a dispărut subit după ce, pe 15 mai, a avut o întâlnire de afaceri cu încă un acţionar şi cu un investitor, Mirel Aconstantinesei, căruia i-ar fi întocmit un act de mână că este dispus să cedeze cele 60 la sută din acţiunile pe care le deţine la firma Viva Feed din localitate.

De la această dată, Mihail Lupu a dispărut fără urmă. Lupu este un membru marcant al PDL, ulterior PNL Buhuşi, şi absolvent al Universităţii de ştiinţe agricole şi medicină veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, domeniul Ştiinţe agricole şi silvice-zootehnice şi doctor în zootehnie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. Z
    Zoly
    29 mai 2015, 14:36
    0

    S-a retras la manastire ca sa se roage sa nu i se descopere mizeriile facute? Sau pentru ca cercetarile ce se deruleaza in prezent sa aiba finalitate in favoarea lui?! Hmmm!

  2. A
    Adrian
    29 mai 2015, 16:27
    0

    2 javre ordinare, si el si asa zisa nevasta-sa.

    Ma ordinarilor, macar nu mai puneti oamenii aia de la politie pe drumuri, au treburi cu adevarat importante , nu se pot ocupa de 2 fazani ca voi.

    Dosare penale pentru amandoi, este imposibil asa ceva.

    Lupule, du-te acasa ca Buhusul nu te vrea si nici nu te-a vrut vreodata, i-a-o si pe „nevasta-ta” cu tine, du-o la Spitalul 9 ca are probleme mintale grave…

    Pacat de copiii aia care-i aveti; mi-e mila de ei saracii ca au asa parinti si o viata chinuita.
    Trist, ne faci de rusine orasul Lupule..

  3. o
    oana & catalin
    8 iulie 2015, 11:50
    0

    Ma parsivule ai furat pe toti la mintea ta seaca ai crezut ca asa devii mare afacerit pe spinarea altora ,javra paduchioasa ai inceput sa platesti tu si baba de nevastata l-ai furat si pe bietul Melinte , tu ai sa plangi cu lacrimi de sange ca Dzeu nu doarme ca multi au avut de suferit din cauza ta uratilor si pe Catalin cat l-ai furat? Si multi altii omul cu silozurile I-ai furat inclusiv sculele jigodie ce esti.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.