~4 min lectură 0 comentarii

Mii de participanţi la Tombola CAR CFR Comăneşti 2014

Redacția Ziarul de Bacău

Casa de Ajutor Reciproc CFR Comăneşti – Instituţie Financiară Nebancară a organizat şi în acest an “Hora mare” pentru membrii ei de pe Valea Muntelui şi din zona Oneşti. Câteva mii de oameni, membri ai acestei instituţii nebancare, au participat la evenimentul care a avut loc pe 14 august în Oneşti şi pe 15 august în Comăneşti, alţi peste 1.000 fiind aşteptaţi la un eveniment similar în judeţul Vrancea. Cu acest prilej, la CAR CFR Comăneşti are loc tradiţionala tombolă anuală, cu premii consitente dedicate membrilor săi. Primele trei premii au constat într-un televizor plasmă Panasonic (premiul I), o maşină de spălat automată (premiul al II-lea) şi o maşină de gătit cu aragaz (premiul al III-lea). Hora mare a fost întinsă, la propriu, pe ritmurile antrenante ale melodiilor interpretate de cântăreţul Gelu Voicu şi de taraful său din Teleorman.

TS3.Econ.car

Şi în acest an, reuniunea membrilor CAR CFR a coincis cu manifestarea “Zilele oraşului Comăneşti”, motiv pentru care la reuniunea din curtea Palatului Ghika a fost prezent şi primarul oraşului Comăneşti, Viorel Miron, care a apreciat colaborarea cu CAR CFR Comăneşti în activitatea administrativă pe care o desfăşoară, dar şi importanţa acestei instituţii pentru comunitatea comăneşteană, prin locurile de muncă oferite şi mai ales prin sprijinul pe care îl oferă pentru mii de oameni care pot apela lesne la împrumuturi facile de la CAR.

Reuniunea prilejuită de tombola 2014 a fost momentul potrivit pentru ca preşedintele instituţiei financiare nebancare, economistul Constantin Critea, să sublinieze coordonatele activităţii CAR-ului. “Am depăşit numărul de 18.500 de membri – a anunţat Constantin Cristea -, cu peste 1.000 mai mulţi decât anul trecut la aceeaşi dată. Anul acesta avem în plan investiţii mai mici decât în anii trecuţi, dar tot vom moderniza spaţiile din Oneşti şi Dărmăneşti, iar vizavi de sediul central, din Comăneşti, am deschis şi un salon de înfrumuseţare. Noi îndreptăm toate acţiunile noastre către clienţii noştri şi trebuie să dau exemplul deschiderii cabinetului medical din Comăneşti, solicitată chiar de clienţi. Poate chiar din acest an, în funcţie de cum vom găsi spaţiile necesare, vom deschide noi cabinete medicale în Oneşti şi Comăneşti.”

Parcul Palatului Ghika s-a umplut de lume şi de baloane colorate şi inscripţionate cu sigla instituţiei financiare nebancare. Preţ de trei ore, membrii CAR-ului au asistat la bucuria celor câtorva zeci de participanţi chemaţi la masa comisiei de omologare a premiilor de directorul adjunct Liviu Mazilu, cărora le-a surâs norocul şi au câştigat fie menţiunile puse în joc (elegante lenjerii de pat), fie chiar cele trei mari premii. Membrii instituţiei ştiu deja că au pentru ce participa an de an la asemenea evenimente, iar surprizele pe care reprezentanţii CAR-ului le fac tot an de an, invitând artişti iubiţi de spectatorii lor, sunt motive în plus ca după-amiaza petrecută cu CAR CFR Comăneşti să poată fi numită o reuşită.

CAR CFR Comăneşti este cea mai mare instituţie financiară nebancară din judeţ şi una dintre cele mai puternice din ţară, cu şase sucursale deschise în judeţele Bacău şi Vrancea (Comăneşti, Oneşti, Dărmăneşti, Ghimeş-Făget, Adjud şi Focşani).

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.