Milioane de dolari aruncate pe fereastră

Sonda 7007 Tazlăul-Mare, cea mai mare care ar fi trebuit să foreze în Moldova, era unicat, fiind singura instalație de acest gen construită în țară și capabilă să „scormonească” pămîntul la o adîncime de 8.000 de metri în căutare de zăcăminte de țiței sau gaze naturale. Lucrările de montare a sondei, extrem de complexe, au durat mai bine de un an, executantul lucrării fiind Schela de Foraj Zemeș, iar beneficiar Ministerul Petrolului. Pe distanțe apreciabile, măsurate toate în kilometri, s-au săpat șanțuri în care s-au introdus conducte de apă potabilă, de apă industrială și de gaz metan. Pentru a înlesni accesul spre „teatrul operațiunilor”, drumul, cam de cinci kilometri lungime, a fost nivelat și pavat în întregime cu dale capabile să facă față unei forțe de apăsare foarte mari. Linia electrică, întinsă tot cam pe cinci kilometri, a necesitat alte zeci de zile de muncă asiduă. Construirea unor grupuri sociale de locuit, a unei cantine, dotată cu beci, și a altor acareturi, toate dintre ele cele mai moderne la vremea respectivă, au transformat zona într-un mic orășel.

Utilajele cîntăreau peste 250 de tone

A venit apoi rîndul „artileriei grea”, constînd în utilaje și instalații de tot felul, majoritatea de mare tonaj. Trei macarale pivotante, un generator de energie electrică, o baterie de cazane menită să asigure agentul termic pe timp de iarnă, nouă motoare electrice de mare capacitate plus instalația propriu-zisă, formată din turlă, substructură, instalație de forță, o alta care să prepare și să asigure circulația fluidului de foraj și trei pompe de noroi. După ce totul a fost gata, la începutul anilor ’90, pentru că nu s-au mai găsit bani pentru finanțarea lucrărilor de prospectare, instalația a fost abandonată, rămînînd în grija Schelei de Foraj Zemeș. „Fusese ridicată chiar și turla, cea care preia toată sarcina utilajelor, greutatea acestora depășind 250 de tone. Totul s-a sistat însă brusc, noi neavînd cum să ne opunem acestei decizii, pentru că eram doar simpli prestatori de servicii”, își amintește fostul director general al Schelei de Foraj Moinești, Nicolae Sersea.

Extracția de țiței s-a redus drastic

între 1996 și 2004, cît timp a fost în Parlamentul României, ca senator și deputat, Nicolae Sersea a asistat neputincios la distrugerea activității de foraj din țară. „Printr-o strategie neadecvată situației de la noi s-au neglijat cu sau fără bună știință lucrările de foraj, nealocîndu-se fonduri de investiții pentru această activitate. Am bănuit că se va întîmpla așa și am cerut o restrîngere a activității, dar insistențele mele nu au avut nici un ecou, fapt pentru care majoritatea schelelor de foraj din țară, dintre cele 22 existente în anii ’90, au sucombat”, a spus Sersea. Elocvent în acest sens este că, de la 15 milioane de tone de țiței cît se extrăgeau anual în 1976, s-a ajuns ca, în prezent, să nu se mai extragă decît șase milioane de tone. „Fără foraj nu se mai puteau descoperi noi zăcăminte, cele existente sărăcind în toți acești ani în care au fost exploatate”, a adăugat fostul parlamentar Nicolae Sersea.

Petrom este principalul vinovat

Deși s-a transformat în societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat încă din 1991, Schela de Foraj Zemeș nu a avut o soartă mai bună decît suratele sale. De fiecare dată, SNP Petrom, unul dintre beneficiarii lucrărilor de foraj, plătea cu mare întîrziere și nici nu ținea cont de inflație, ceea ce a împiedicat schelele de foraj să facă orice fel de investiții noi. Nici cînd a încăput, în 1998, pe mîna unui investitor din Mediaș Schela de Foraj Zemeș nu a avut mai mult succes. Cu datorii la bugetul de stat și la asigurările sociale, în 2002, de peste 120 de miliarde de lei, societatea a intrat proces de lichidare judiciară, fiindu-i executat silit tot activul, inclusiv ce mai rămăsese din „capodopera” de lîngă Ruseni, sonda căzînd frecvent pradă hoților. S-a furat tot ce s-a putut, cam 12 tone de cupru, fier și de aluminiu, console, conductorul electric de pe stîlpi și părți din motoarele electrice, orice se putea lua și transporta fără macara. „Mă doare sufletul cînd văd că sonda și restul ansamblului au ajuns o ruină. Dacă valoarea instalațiilor era atunci cam de 42 de milioane de lei, probabil că acum e tot atît, dar ce mai faci astăzi cu 42 de milioane!”, a precizat, cu amărăciune, Nicolae Sersea.

Italienii o voiau pentru Siberia

Cînd era încă în funcțională, prin anii ’92-’93, sonda 7007 Tazlăul-Mare, o mîndrie națională, era pe punctul de a fi cumpărată de o firmă de profil din Italia, care și-ar fi dorit să foreze cu ea tocmai în Siberia. „Nu au mai luat-o pentru că, atunci cînd a fost proiectat ansamblul, nu s-a ținut cont decît de condițiile meteorologice de la noi țin țară, aliajele de oțel folosite nefiind capabile să reziste la temperaturi foarte scăzute, de -50 de grade, cum sînt în Siberia”, a adăugat fostul director al defunctei Schele de Foraj Zemeș. în momentul de față, din tot angrenajul, au mai rezistat turla, care este culcată la pămînt, substructura și granicul, principalul dispozitiv de forță pentru manevrarea garniturii de foraj, un fel de inimă mecanică a instalației. „Pe tot ce a mai rămas scrie Galați”, spune Sersea, care, pe componentele rămase, nu le mai vede decît ca materie primă pentru combinatul siderurgic Mittal Steel. Dacă s-ar fi început lucrările de foraj, pe o perioadă de cel puțin cinci ani ar fi lucrat în acel loc, în patru schimburi, aproximativ o sută de persoane. (Marius MIHALCEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!