Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a început să pună ordine în sfera unor produse alimentare de larg consum care pun probleme consumatorilor. Unul din ordinele emise nu demult se referă la conținutul, fabricarea, ambalarea, etichitarea, marcarea, păstrarea și calitatea bulionului și a pastei de tomate. Aparent, faptul nu iese din obișnuit, întrucît în ultimul timp s-a demarat o acțiune concertată de armonizare a legislației românești privind calitatea produselor alimentare cu cea din Uniunea Europeană. Dar prevederile actului normativ amintit par să pună ordine într-o serie de probleme apărute la acest aliment intens folosit mai ales iarna. Este adevărat că producția din acest an a scăpat de tăișul prevederilor menționate, dar acestea se vor aplica din anul care urmează.
Bulionul și pasta de tomate se numără printre conservele cele mai utilizate de băcăuani iarna, cînd prețul pătlăgelelor roșii – importate sau nu – îi arde la buzunare. Numai că aceste produse aparent comune au fost și protagonistele unor reclamații legate de ceea ce conțin în realitate cutiile sau borcanele frumos ambalate și inscripționate. Nu de puține ori în așa-zisa pastă de tomate este un fel de sos lung, pentru că s-a adăugat amidon, care nu prea are ce căuta acolo. Este altceva dacă este vorba de un sos, dar unii producători și comercianți „uită” să menționeze asta pe etichetă. Alteori, mențiunea este făcută așa, în treacăt, cu litere mici. Un astfel de „bulion” nu colorează mîncarea și nici nu-i dă gustul specific, întrucît conține sub 10% roșii. În alte cazuri, culoarea produsului din cutie sau borcan se apropie de vișină putredă spre neagră și mai are și un gust acru de-ți sare pălăria. În astfel de situații, de vină este nerespectarea tehnologiei de obținere.
Prevederile actului normativ emis de ministrul agriculturii încearcă să pună ordine la acest produs. Astfel, concentrația minimă de roșii (substanță uscată solubilă) la bulion va fi de 18%, iar la pasta de tomate va fi cuprinsă între 24% și 40%, în funcție de tipul acesteia. La fabricare nu va mai fi permisă adăugarea coloranților, a substanțelor conservante și a substanțelor de îngroșare (unde intră amidonul, gumele etc.). La conservanți, există o excepție și anume benzoatul de sodiu, permis în limitele legale doar în cazul pastei de tomate ambalate în tuburi. Singurele adaosuri acceptate sînt sarea și/sau zahărul în pasta de tomate. Foarte important este faptul că va fi interzisă înscrierea pe eticheta cutiilor sau borcanelor mențiunea „natural” (care se găsește în prezent pe unele ambalaje – n.r.). Restul prevederilor se referă la condițiile de ambalare, etichetare, transport precum și toate caracteristicile organoleptice și fizico-chimice ale celor două produse. (Gabriela PASCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.