Cătălina CHIFU
Ministerul Sănătății a pus la punct o strategie de descentralizare în sistemul sanitar prin care se urmăreste transferul de competențe, atribuții și responsabilități de la autoritatea centrală în domeniu către administrațiile publice locale. Dacă inițiativa va fi aprobată, consiliile județene sau locale, după caz, urmează să preia managementul asistenței medicale spitalicești, dar și competențele legate de asistența medicală comunitară, respectiv finanțarea, recrutarea și evaluarea activității, cît și finanțarea asistenței medicale școlare și de medicină dentară acordată în unitățile de învățămînt. Ministerul vrea să transfere și fondurile alocate pentru unitățile medico-sociale de la bugetul ministerului la administrațiile publice locale. Conducerea Autorității de Sănătate Publică (ASP) spune că descentralizarea este în spiritul Uniunii Europene și va avea ca rezultat o implicare mai mare a autorităților locale în rezolvarea problemelor din sistemul sanitar. „Cred că este bine ca spitalele municipale și orășenești să treacă la autoritățile locale, însă Spitalul Județean de Urgență (SJU) ar trebui să rămînă la minister. Cheltuielile sînt foarte mari și vor fi greu de suportat de Consiliul Județean. Ar fi mai bine să rămînă la minister și să beneficieze de ajutor de la bugetul de stat. Oricum, Ministerul Sănătății va continua să finanțeze programe, iar Casa de Asigurări, serviciile. Descentralizarea vine să mai reducă puțin din birocrație. Trebuie împărțite sarcinile și ASP o să dispară, la anul, iar activitatea va trece sub alte structuri”, spune Mihaela Popescu, directorul ASP. Managerul SJU, Dan Stoica, este de părere că descentralizarea nu ar aduce schimbări semnificative. „Pînă la urmă, Consiliul Județean dă niște bani, e proprietarul spitalului și e normal să aibă un cuvînt de spus și în alte probleme”, arată Stoica. Managerul SJU crede totuși că spitalele regionale și de urgență ar trebui să rămînă sub minister, neafectate de jocurile politice, mai ales în condițiile în care descentralizarea lasă cale liberă privatizării. „Spitalele regionale și de urgență trebuie să rămînă publice. E posibil ca descentralizarea să ducă și la privatizare. De fapt, Consiliul Județean e ca un fel de acționariat și poate face ce vrea. însă aceste unități trebuie să rămînă la minister, neafectate de jocul pieței sau de cele politice”, spune Dan Stoica. Descentralizarea urmează să facă obiectul unei dezbateri publice, iar, în septembrie, Ministerul Sănătății va propune spre aprobare un proiect în acest sens. Helvetica-R r, neafectate de jocurile politice, mai ales în condițiile în care descentralizarea lasă cale liberă privatiz
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.