Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a acceptat, pentru miercuri, 10 mai, o întîlnire cu agricultorii care în luna aprilie au protestat în Capitală împotriva regimului instituit în acest domeniu de activitate de actualul guvern. Cinci reprezentanți ai agricultorilor nemulțumiți, de la Federația Sindicatelor din Agricultură Agrostar și Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR au început, de miercurea trecută, dialogul cu ministrul. Din delegație face parte și Laurențiu Baciu, care reprezintă Patronatul Agricultorilor AGRIAS Bacău, afiliat de curînd la LAPAR. „A fost o întîlnire surprinzător de constructivă, față de temerile noastre și am acceptat să avem și miercurea viitoare o discuție cu alți miniștri care au de rezolvat ceva din cererile noastre” – ne-a declarat Laurențiu Baciu, reprezentantul Bacăului în comisia de dialog. Odată cu protestul lor din luna aprilie, agricultorii au formulat nu mai puțin de 23 de revendicări, împreună cu Patronatul Cărnii de Porc – organizație care s-a retras de la proteste chiar în preziua demonstrației din București, după ce li s-a promis rezolvarea unor cereri. Acestea au fost înaintate și Ministerului Agriculturii și Guvernului, dar și Președinției României. Agricultorii au rămas neîmpăcați, după marșul din București, la gîndul că ministrul lor, Gheorghe Flutur, a pus mișcarea de protest pe seama unei legături cu PSD, motiv pentru care ei au cerut demisia demnitarului din Guvern. „Noi credem că tratarea problemelor deosebit de grave din agricultură într-un mod superficial, persiflant și ironic – spuneau agricultorii – nu va duce decît la escaladarea nemulțumirilor și la radicalizarea dialogului cu Ministerul Agriculturii”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.