Moaștele celui mai vîrstnic martir cunoscut în calendarul creștin-ortodox, Sfîntul Mare Mucenic Haralambie, au fost aduse în pelerinaj pentru prima oară la Bacău, la biserica „Precista”. Alături de cinstitele relicve, credincioșii se mai pot ruga și închina la moaștele Sfîntului Procopie, cel consacrat cu numele de „ocrotitorul familiei”, și ale Sfîntului Isaac Sirul. Sfintele relicve ale celor trei mari apărători ai credinței creștine în timpurile de prigoană de acum 1700 de ani au fost aduse de la parohia Hălăucești din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. „Este pentru prima oară cînd sfintele moaște ale cunoscuților martiri Procopie și Haralambie sînt aduse la Bacău spre folosul sufletesc al creștinilor. Pelerinajul a fost posibil cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei și a Prea Sfințitului Episcop Eftimie al Romanului. Toți creștinii sînt așteptați de la primele ore ale dimineții și pînă seara pentru a se ruga și închina la moaștele celor trei sfinți”, ne-a declarat preotul protopop Constantin Tomozei, parohul bisericii „Precista”. „Aceste sfinte moaște au fost aduse în România înainte de 1900, de boierul Alexandru Iorgache Balș și depuse în ctitoria sa, cu hramul «Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril» din Hălăucești. De fapt, este vorba de craniul Sfîntului Mare Mucenic Haralambie, care a trăit 113 ani, de o falangă a Sfîntului Mucenic Procopie și o falangă a Sfîntului Isaac Sirul”, ne-a declarat preotul Negrea de la parohia Hălăucești. Credința și evlavia creștinilor ortodocși față de acești sfinți sînt foarte cunoscute, viața lor dedicată lui Hristos și jertfa pentru credință fiind un model pentru mulți dintre cei care și-au dedicat existența lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Sfintele moaște vor sta la biserica «Precista» pînă duminică, 3 octombrie, după care se vor întoarce la Hălăucești. (Constantin GHERASIM)
Moaștele a trei sfinți au fost aduse la biserica „Precista”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.