Monica Gabor, iubita lui Irinel Columbeanu, a revenit în Bacău după mai bine de trei săptămîni petrecute în țară și în străinătate. De cînd a devenit jumătatea celebrului om de afaceri, eleva din clasa a XII-a de la Colegiul „Henri Coandă” din Bacău a intrat în prim planul presei mondene din România, aparițiile la televizor și în presă alături de miliardarul de 48 de ani fiind extrem de frecvente. Monica și-a petrecut Crăciunul alături de iubitul ei pe Valea Prahovei, iar de Revelion au fost împreună în Dubai, fiind cazați la Hotelul Burj al Arab, singurul de șapte stele din lume. Adolescenta de 19 ani spune că în Dubai s-a întîlnit cu mai mulți români, printre care și Romanița Iovan, fosta iubită a lui Columbeanu, cu care acesta a fost împreună 17 ani. „Mă înțeleg foarte bine cu Romanița, nu am nici o problemă cu ea. Știu că a fost împreună cu Iri mult timp, dar asta nu este o problemă pentru mine, nu înseamă că trebuie să o ocolesc”, spune frumoasa care i-a răpit inima miliardarului.
Monica recunoaște că, de cînd își împarte viața cu prietenul ei, merge foarte frecvent în străinătate. „Am fost în Spania, în Italia, la Roma, la Paris, de mai multe ori. Și la nunta lui Adrian Mutu. Noi mergem foarte frecvent în străinătate”, spune adolescenta, care recent a împlinit 19 ani. Ea recunoaște că iubitul ei îi face foarte frecvent cadouri. „De ziua mea, am primit un inel din platină, cu diamante și o perlă. Perla este foarte valoroasă, pentru că apare o dată la trei ani. âmi place foarte mult”, spune tînăra, și brusc își dă seama că uitase să îl lase în casă. „Pentru că, de obicei, nu îl port prin Bacău”. De Crăciun, în schimb, a primit un Mercedes SLK, ultimul tip în materie. Dar pe care nu îl conduce. în Bacău, merge cu taxiul sau cu autobuzul. Columbeanu a vrut să-i angajeze șofer cu mașină, dar Monica a refuzat.
„Viața alături de el înseamnă prim plan și succese”
Deschisă, Monica acceptă să vorbească despre faptul că își împarte viața cu un bărbat care are cu 30 de ani mai mult decît ea. Cea care de-a lungul timpului a intrat în vizorul presei pentru că a stat alături de fete foarte tinere. „Foarte bine, dacă poate! Pe mine nu mă deranjează că se vorbește despre lucrurile astea. E problema oamenilor ce vorbesc. Dar ce știu sigur este că nimeni nu a stat cu forța lîngă el. Dacă fetele au vrut… A fost vorba despre 17 ani cu Romanița și de opt ani, cu Anna. Nu le-a tinut nimeni cu forța”, afirmă prietenă a lui Columbeanu.
Ea mai spune că este foarte fericită alături de prietenul său. „Mi-a plăcut de prima dată cînd l-am văzut. L-am cunoscut în ziua de 13 iulie, aproape de miezul nopții, iar la ora trei eram împreună. âmi place viața alături de el, pentru că în fiecare moment învăț ceva nou. Viața alături de el înseamnă și prim plan, și succes”, mai spune liceanca care în vara aceasta va absolvi liceul.
La sfîrșit de săptămînă, iubita lui Columbeanu merge să își petreacă timpul alături de ales. Deși sînt împreună de mai bine de jumătate de ani, Irinel Columbeanu nu a fost niciodată în Bacău. „Nu l-am chemat. Ce să facă aici?!”, spune Monica. Ea recunoaște că în timpul săptămînii merge la școală și își face temele, iar în cluburi sau baruri nu iese niciodată. Nu pentru că iubitul ei ar fi gelos și nu i-ar da voie, ci pentru că nu este nici un local în care să-i placă să iasă cu prietenii din Bacău.
Monica Gabor este extrem de fericită. Refuză însă să vorbească despre planuri de nuntă și spune că prioritatea ei este să facă facultatea. „Nu știu ce vorbesc oamenii. Nu ne-am gîndit la copii, iar căsătoria este un lucru care ne privește pe noi”, spune adolescenta care a ales să-și petreacă viața alături de Irinel Columbeanu. De la sfîrșitul anului trecut, Monica stă singură într-un apartament din centrul Bacăului, preferînd să plece de acasă. Gurile rele, confirmate parțial de aleasa lui Columbeanu, spun că ea ar fi plecat de apartamentul familiei pentru că tatăl ei nu este de acord cu relația. Iar în familie nu este un mediator, de vreme ce mama este plecată la muncă în Italia, de mai bine de un an. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.