Consiliul Concurenței a adoptat un nou Regulament privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat. „Noul Regulament – am aflat de la inspectorul de concurență Gheorghe Pașcanu, de la Inspectoratul pentru Concurență Bacău – are ca scop instituirea procedurilor cu privire la monitorizarea ajutoarelor de stat în condițiile statutului României de stat membru al Uniunii Europene și redefinirea competențelor Consiiiuiui Concurenței în domeniul ajutorului de stat, respectiv a calității de autoritate de contact în raporturile cu Comisia Europeană și cu alte organisme comunitare”.
Dacă în numărul de marți, 10 iulie, al ziarului nostru am prezentat principalele noutăți din acest Regulament, precum și termenele pînă la care se fac raportările cerute de lege, iată acum modul în care sînt supravegheate permanent ajutoarele de stat. „Furnizorii de ajutor de stat – a precizat Gheorghe Pașcanu – au obligația de a supraveghea ajutoarele de stat aflate în derulare și de a dispune măsurile care se impun. Furnizorii de ajutor vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoareior de stat și au obligația de a transmite Consiliului Concurenței, în formatul solicitat de acesta, toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor”.
Supravegherea ajutoarelor de stat constă în urmărirea aplicării efective a deciziilor emise de Comisia Europeană și Consiliul Concurenței, după caz, a respectării de către beneficiarii de ajutor a prevederilor actelor normative sau administrative prin care se instituie și se acordă ajutoare de stat, verificarea respectării de regulilor comunitare existente pentru fiecare tip de ajutor de stat și urmărirea concordanței dintre efectele sconrate și cele obținute efectiv în practică. Sînt supuse supravegherii toate ajuioarele de stat, inclusiv ajutoarele care intră în categoriile exceptate de la obligația de notificare și ajutoarele de minimis (cele pînă în 200.000 de euro, pe trei ani). Furnizorii de ajutor de stat supraveghează permanent ajutoarele pe baza raportărilor primite de la beneficiari și a controalelor proprii. Beneficiarii de ajutor de stat sînt obligați să țină evidențe specifice privind ajutoareie primite, conform condițiilor stabilite de furnizori pentru fiecare schemă de ajutor sau ajutor individual. Beneficiarii de ajutor de stat au obligația de a transmite toate datele, informațiile și documentele solicitate de furnizori sau de Consiliul Concurenței, în termenele stabilite de
aceștia. Datele, informațiile și documentele privind acordarea ajutoarelor de stat se păstrează 10 ani de la acordarea sau primirea ajutorulul. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.