Moțiune pe viitorul Justiției

Radu MEȘNIȚĂ

După ieșirea din scenă a lui Mihai Răzvan Ungureanu, toate privirile se îndreaptă acum asupra Monicăi Macovei. Ministrul Justiției a reușit să adune, pe parcursul primilor doi ani de mandat, o sumedenie de nemulțumiri, atît din mediul politic, dar și indirect, legate de neîncrederea populației în actul de justiție. Un singur minister s-ar putea compara la acest capitol cu Justiția: cel al Sănătății Publice. Dacă Mircea Cinteză a capotat rapid, după mai puțin de un an, ministrul Eugen Nicolăescu – „contabilul”, cum duios îl alintă asistentele medicale pe holurile spitalelor – a rezistat eroic, deși, la rîndul lui, are prea puține motive de laudă față de muntele de nemulțumiri adunate la ușa ministerului. Acum, pe lîngă beteșugurile proprii, domeniul sanitar se confruntă cu boala întregului sistem: migrația personalului spre Vest. în consecință, cozile pentru rețete compensate din farmacii s-au mutat la cabinetele medicale sau în triajul spitalelor, unde puținii medici cu experiență rămași trebuie să facă față populației tot mai îmbătrînite și, deci, tot mai predispusă la boli.
Dar cum rămîne cu bolile din Justiție? Lucrul palpabil, resimțit de cei care-și caută dreptatea în instanțe, este că sistemul a rămas la fel de bolnav, chiar dacă sălile de judecată au fost zugrăvite în culori mai luminoase, au fost dotate cu aparatură de ultimă generație, iar media de vîrstă în magistratură a mai scăzut. Actul de justiție înregistrează întîrzieri la fel de mari, carențele de personal și legislative au devenit cronice, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului este asaltată în continuare de românii convinși că în țara lor dreptatea umblă cu capul spart. Toate acestea cad pe capul ministrului Justiției, bine văzut la Bruxelles, dar ținta nemulțumirilor în România. însă justiția nu-i ca sănătatea: diferențele sînt mari, de la salarii și pînă la puterea de decizie. Domeniul este structurat altfel, iar ministrul are puteri limitate. Justiția este ca o mașinărie cu două motoare în care este obligatoriu ca amîndouă să funcționeze. Dacă partea administrativă, de dotări, modernizare etc. ține de Ministru, funcționarea propriuzisă a sistemului juridic este de competența Consiliului Superior al Magistraturii. Percepția publică este însă inversată, iar proasta calitate a actului de Justiție este pusă deseori pe seama prestației Ministrului. Consiliul Superior al Magistraturii nu se observă, deoarece este o prezență relativ nouă în vizorul public, ca și consecință a perioadei îndelungate în care a avut doar rol decorativ. Ministrul Macovei nu a reușit să se impună în fața unui CSM rigid, neobișnuit cu dinamica reformei și cu nevoia de a răspunde promt așteptărilor publicului. în acest context, imobilismul CSM a servit de minune partidelor politice ai căror membri importanți au de dat socoteală prin tribunale. Prin contrast, atitudinea hotărîtă a Monicăi Macovei, în sprijinul independenței procurorilor, prin urmare a susținerii campaniei anticorupție la nivel înalt, este văzută ca o agresiune care forțează limite legale, chiar dacă în realitate forțează doar renunțarea la comoditățile, servilismul și vasalitățile procurorilor față de clasa politică. De aceea moțiunea Monica Macovei este un test relevant privind raportarea la Justiție a politicienilor, mai ales după apelul la pace lansat de premier. Pentru că pe la sediile DNA și DIICOT s-au perindat „pești mari” din toate partidele.sat de premier. Pentru că pe la sediile DNA și DIICOT s-au perindat „pești mari” din toate partide

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!