„Vino, Mugurel, la mama, că ești tare obosit și tremuri tot de frig…! Hai, vino la mama!”. Cel care e strigat cu acest nume e un țînc de vreo opt sau nouă ani, negricios și tare galben la față și tare slab, ai zice un fir de trestie… E îmbrăcat cu haine zdrențuroase, pe cap poartă o șapcă ponosită, neagră, iar în mîinile tremurînde abia mai poate ține niște fire de busuioc. Mama lui e și ea slabă și neagră și-i pe scările de sus, de aici, din piața mare a orașului, și-și urmărește cu strășnicie odrasla și acum o strigă cu glasul spart și nesigur: „Hai, Mugurel, băiatu’ mamei!…”. Mugurel privește, pierdut, la lumea dimprejur, aproape că n-o mai ia în seamă, bîlbîie, doar mai mult pentru el: … doar cu o mie de lei, vă rog, doar cu o mie de lei…! ânțeleg că atît cere pe firul de busuioc; busuiocul e bun, acuma, toamna, și la mîncare e bun… așa mai bîiguie el, deși nu știu dacă maică-sa pune în mîncare busuioc; și ea, maică-sa, vinde tot busuioc, ba are în traistă și cîteva smocuri de leuștean, ăsta cules din tufa aceea din marginea cerdacului casei aproape dărăpănate în care locuiesc, acolo, pe malul Siretului. Mugurel n-a mîncat nimic dimineață și asta-i cauza pentru care e galben și-l doare stomacul. Astăzi e sîmbătă și sîmbăta vine cu maică-sa la tîrg, că n-are școală, în restul zilelor merge la școală, iar duminica își face lecțiile. E un elev bun la învățătură, așa înțeleg din ce-mi spune după ce îi dau zece mii pentru cîteva fire de busuioc, are doar de „foarte bine”,
„doamna ține la el”, îi spune că dacă va învăța așa va ajunge mare, adică cineva, știi cumva, nene, ce înseamnă „cineva”?, așa mă întreabă, și eu îi spun că va vedea el cînd va ajunge… cineva. Și deodată fața îi devine stacojie și atunci văd că Mugurel e un copil frumos și sînt convins că va ajunge „cineva”… (Eugen VERMAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.