„Muncă de lămurire”…

* Dascăl la catedră sau… activist de partid?

Anul 1946 a fost adevărată piatră de hotar pentru mine. O treime din viața mea (primii 30 de ani) înseamnă: grădina copilăriei, visurile adolescenței și anii de studii (liceale și universitare) în perioada burghezo-capitalistă, cu două dictaturi – regală și militară (și cu tot cortegiul războiului și capcanele sale. Celelalte două treimi de viață, de dincoace de „hotar”, le-am trăit sub un alt regim de dictatură -(proletară) comunistă întreruptă de o revoluție neterminată și continuată de o „democrație originală”.
în acel an 1946 mă aflam funcționar la Oficiul Economic Județean de pe lîngă Prefectura Bacău și obțineam Diploma de Licență în Litere și Filosofie, care îmi dădea dreptul să ocup o catedră de Limba română la o școală medie din Bacău. Pentru început mi s-a ivit șansa de a preda, ca profesor suplinitor, o jumătate de normă din catedra profesorului Andrei Mocanu, la Liceul Comercial, care se afla peste drum de Liceul „Ferdinand”, păstrînd și serviciul de la Oficiul Economic. Dar tot în acest an au avut loc primele alegeri „democrate”, la care m-am trezit numit ca secretar al unei secții de votare într-o comună din apropierea Bacăului, din ordinul prefectului. Dar cu o condiție: să semnez o cerere de adeziune la P.C.R.. De fapt, era tot un ordin și vorba ceea: „ordinul se execută, nu se discută”. Așa că într-o zi de noiembrie m-am trezit lîngă urna din secția de votare, cu sarcina de a veghea introducerea „corectă” a buletinelor de vot în urnă. Curios din fire, dar și din îndemnul șoptit al președintelui, la primirea buletinului de vot din partea alegătorului trăgeam ocheade la ștampila pusă pe semnele partidului ales, iar ce vedeam era de speriat: cele mai multe „votat” erau puse pe semnele „ochiul” și „linia dreaptă”, ale partidelor „istorice”. Iar seara, după închiderea votării și după îndepărtarea „forțată” a delegaților celor două partide „istorice”, i-am șoptit președintelui: „Ce ne facem? Sînt cam puține voturi pe semnul «soarele». Le mai numărăm?”. „Nici vorbă!”, mi-a răspuns președintele. „Rezultatul votului de la secția noastră a fost stabilit de la Biroul Județean. Așa că… nu le mai numărați!” Astfel că la secția noastră de votare, ca și la toate secțiile din întreaga țară, „soarele” a răsărit a doua zi ca să ne „lumineze”, timp de 45 de ani, bietele noastre vieți…
Așadar, cu acest „preț” am reușit să fac primul pas în învățămînt, păstrînd și serviciul la Oficiul Economic Județean Bacău. Iar în anul școlar următor (’47 / ’48) s-a ivit o nouă șansă de a ocupa o catedră întreagă la Școala Medie nr.1 (fostul Liceu „Ferdinand”), prin decesul profesorului Popescu-Câșu. Puteam renunța, astfel, complet la serviciul de la Prefectură pentru a mă dedica „meseriei” de dascăl de Limba și literatura română. Deși salariul era mult mai mic decît cel cîștigat anterior. Aveam, în schimb, perspectiva de a mă afirma ca profesor în primul liceu al orașului, al cărui director, profesorul Dumitru Alistar, ca și întregul corp didactic, mă înconjurau cu toată simpatia. Și dacă Secția de învățămînt (Inspectoratul Școlar de atunci) mi-a aprobat încadrarea, nu aceeași bunăvoință mi-au dovedit tovarășii de la Regionala de Partid, care și-au întețit „munca de lămurire” pentru a mă convinge să accept a deveni „activist de partid”. Pe de altă parte, însă, tot Regionala de Partid inițiase niște cursuri politico-ideologice, în vara aceea, pe care trebuia să le urmez la Iași. Așa că anul școlar ’47-’48 l-am încheiat la Liceul nr.1 de băieți și atît clasele la care am predat, cît și colectivul de profesori mi-au arătat atîta deferență încît eram hotărît să refuz orice invitație din partea Regionalei de Partid. N-au lipsit, desigur, presiunile de tot felul. Și-n cele din urmă, în vara anului 1949, am fost exclus din partid, spre… nefericirea mea! Căci cu această „tinichea de coadă” trebuia să lupt pentru a nu cădea pradă „capcanelor” ce-mi vor apărea la orizont în meseria de dascăl… (Marin COSMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!