Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău a trimis luna trecută la bugetul statului aproape 390 milioane lei, bani provenind din amenzi date agenților economici care încalcă legislația cu privire la relațiile de serviciu sau la sănătatea și securitatea în muncă. „Pe relații de muncă, Corpul de control a verificat activitatea a 126 de societăți locale. Am depistat 14 cazuri de muncă la negru, pentru care am procedat la sancționarea a zece firme”, a declarat inspectorul-șef Ion Barbu. Este vorba de Cameleon și Ecosilva Prod Comserv, amendate cu cîte 25 de milioane de lei, Consilvex și Crilo, cu cîte 22 de milioane, precum și Demi Com, Lifan Com, Comerț Impex și Nick-Any, toate cu sancțiuni de cîte 20 de milioane de lei. De asemenea, asociațiile familiale Leahu Vladimir și Balos Gheorghe Elena au fost nevoite să achite la stat cîte 20 de milioane lei.
în aceeași perioadă, ITM a acordat mai multe sancțiuni și în domeniul protecției muncii, unde a descoperit nereguli amendabile la șase din cei 123 de agenți economici supuși verificării. „30 de milioane a primit Prestserv, 25 – Microenerg, ITS și Gobacom, în vreme ce 20 de milioane a trebuit să plătească Electroprest și General Termic”, a precizat inspectorul-șef adjunct Ioan Andrei. în cursul controalelor amintite, reprezentanții ITM au dispus oprirea a șapte instalații considerate ca necorespunzătoare din punct de vedere legal. (Alin LEANCĂ)oenerg, ITS și Gobacom, în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.