Mutantul hulit

Claudiu BOANGIU

Mulți dintre tineri se leapădă de el înainte de a-l sluji, deși s-au pregătit cu anii să o facă. Cei care s-au consacrat alăturîndu-i-se – după ceva timp și mult noroc, relații sau muncă – o duc destul de bine de pe urma lui, astfel încît nu-i bate gîndul să-l părăsească. însă, pe la colțuri sau chiar fățiș, îl critică și ei. Alții susțin, cu argumente de necontestat, că pînă a ajunge să spui că te satisface, după ce te-ai hotărît să-l îmbrățișezi, trec stadii. Se lasă cu greu schimbat, deși cei care ajung să-l cîrmuiască spun că au încercat să-l primenească. Se izbesc, spun ei, de meschinăria celor care-i finanțează, în derîdere, existența. în pofida tuturor, el merge înainte. Atrage, deopotrivă, șefi de state și de guverne, învățați și inepți, bogați și săraci, frumoși și urîți, tineri și mai puțin tineri…
Unii înțeleg că forma generează dreptul și profită de el din plin, pentru a-și croi un drum în viață. Alții îl alungă din lumea lor, ca fiind degeaba. Sînt și dintre cei care, avuți și snobi, îi cumpără titlurile pentru a-și împopoțona blazonul cu ele. Dacă îl urmezi, ai de cîștigat, dacă i te dedici – cine știe? – poate, cîndva… Pe unii dintre noi, ceea ce oferă lumea lui, porțile pe care le deschide și căile pe care le luminează, îi fascinează. Alții se simt nesiguri și copleșiți atunci cînd ajung pe domeniul lui. Lipsit de prejudecăți, se împreunează cu toți cei care – de voie, de nevoie – intră în contact cu el. Din însoțirile lui necenzurate vin pe lume (și au venit) genii, zdraveni și nătîngi. Venerabil, reformat fundamental acum mai bine de un secol de vizionarul Spiru Haret, dar veșnic tînăr, este acum criticat de toți. Și de cei care îl guvernează, însă au învățat că e mai ușor să cîrtești decît să faci, și de cei care vor să propășească urmîndu-l, dar sînt debusolați de permanentele schimbări cărora le este supus. Ba a fost chiar și bagatelizat de un șef de stat care, la un început de an școlar, le-a spus învățăceilor că nu a prea avut nevoie de el pentru a ajunge în fruntea națiunii. Ați înțeles, vorbim despre învățămîntul românesc. Un „ceva” ciudat, ce nu mai știe nimeni ce reprezintă, arătat cu degetul de toți, o bizarerie, care, însă, ar vrea să devină măcar ceea ce a fost. t că e mai ușor s

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!