În limbajul nostru am putea spune că sîntem lefteri. Nu mai avem un leu în buzunare și alocația asta nu mai apare. Ni s-a fluturat carnetul pe la nasul nostru, ne-au făcut poftă și ni l-au luat înapoi. Ce sadic! Ni se tot spune că, ba nu au sosit cecurile, ba că au venit, dar trebuie completate, și acum, cînd le-am completat, ne-au fost luate înapoi. Nimeni nu ne spune ce se întîmplă. Sînt banii noștrii, puțini cîți or fi, dar sînt ai noștri. Acum se vehiculează că vor fi puși pe card. Și totuși, de ce ceilalți, ăia mai mici, au primit deja cecurile? Ei au cornuri, eu au păhăruțul de lapte, eu au și bani. Și noi? Asta-i discriminare vizibilă! „Oricum, nu-i scot decît după ce trece anul și se adună acolo mai multicei, să pot face ceva cu ei. Dar și așa, aș prefera să am cecul sau cardul la mine”, spune dezamagit Dumitru Guțu. „Ai mei m-au cam tăiat de la porție și acum încep balurile și am și eu nevoie de bani”, se plînge și Adrian Caba. Au trecut deja aproape două luni, în care am stat morcoviți în bănci, așteptîndu-ne în zadar „leafa”. (Andreea CEASĂR)
Ne vrem banii!
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.