Medicul veterinar Vasile Zaharia, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și perntru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, nu poate să taie nici o găină. Acesta susține că, în viața lui, nu a omorît nici un animal. De cîte ori vede cîte un animal bolnav, directorul Zaharia simte doar milă. „Eu nu sînt făcut să omor, ci să vindec. Mi-e milă de toate animalele, și de aceea le alint. Pe cele bolnave fac tot posibilul să le salvez”, susține directorul Zaharia. Acesta ne-a spus că de cînd era adolescent a dorit să devină medic veterinar. „Iubeam tare mult animalele! De aceea m-am înscris la facultatea de Medicină veterinară”, a mărturisit acesta. El ne-a mai povestit că, după terminarea facultății, a primit repartiție la un abator din Iași, pe un post de medic veterinar. „Am crezut că îmi sar mințile! Nu suportam să văd atîtea animale sacrificate. De aceea nici nu am rezistat multă vreme acolo. Am plecat după cîteva luni”, spune Zaharia. Directorul a recunoscut că este un fidel consumator de carne cumpărată din magazine. „O cumpăr direct din galantar. Nici nu mă gîndesc să pun eu mîna pe topor sau cuțit și să tai vreo găină! Ei, fiecare cu slăbiciunile lui… „, a concluzionat directorul DSVSA Bacău. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.