Nu te supăra, frate!

Frate mic sau mare, e aceiași problemă. Am auzit de multe ori cum unii colegi singuri, alintați de mama și de tata, se plîng că duc lipsă de un frate sau o soră mai mică. Nu au cu cine se distra, nu au cui să povesteacă prostiile. Problema lor e că, odată ce ar avea un frate, și-ar revizui sigur dorința. Nu e așa ușor să ai un frate, incdiferent dacă e mai mare sau mai mic. Fratele mai mic, la început pare un mic îngeraș, dar cu timpul să se transforme într-un adevărat dracușor alintat. Îi dai o mînă și te mînîncă cu totul. Ai grijă de el să crească, îl supraveghezi, trebuie să ieși cu el în oraș cu grupul tău (uneori riscînd porecla de „dădacă”), nu ai voie să pleci undeva pentru ca el, sărăcuțul, să nu rămînă singur și nu știu cum mereu se întîmplă să fi tu cel vinovat de boacănele pe care ăla micul le-a făcut. Cum tu ești cel mare, tu o încasezi: ba o ceartă, ba o pedeapsă că nu ai avut grijă de el. Cînd vrei să stai și tu pe calculator, îl auzi scîncind că vrea și el, și, cum e cel mai mic, trebuie să-i dai voie. Devine o a doua umbră a ta, o codiță mică pe atît de drăguță pentru alții, pe atît de „grea” pentru tine.

Dar mai există și varianta cînd tu ești cel mic și cel mare e un adevărat tiran. Ești pedepsit mereu pentru că, odată, cel mare a făcut boacăna aceea și e de înțeles că și tu vei face la fel, așa că trebuie să fii pedepsit dinainte. Se uită mereu la ce faci, te chinuie cu sfaturi, te pîrăște la mama sau la tata, rîde de tine pentru că se crede superior. Doar e cel mai mare! Și îți vine să urli cînd îl vezi că îți urmărește fiecare pas, te alintă față de grupul tău chiar dacă ai crescut. Există diferite unghiuri prin care poți privi problema fraților dar definiția este unică: „înger și drac”. Evident, tu ești îngerul.

(Andeea CEASĂR)