Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis să delege în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Bacău pe judecătorul Violeta Maria Chiriac, numită cu delegație șefa Secției comerciale a aceleiași instituții. Postul de șef al Secției civile a Tribunalului a rămas însă tot neocupat, pentru că singurul candidat pentru această funcție, judecătorul Manuela Petrina Aștefănesei, nu s-a putut prezenta la interviu, iar membrii CSM au decis amînarea unei decizii în acest caz.
în schimb, judecătoria Bacău are un vicepreședinte, chiar dacă tot cu delegație, în persoana judecătorului Liliana Ioana Pocovnicu. în ceea ce o privește pe Mona Gabriela Ciopraga, ea a fost numită președinte al Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău. Așa se face că majoritatea funcțiilor de conducere din justiția băcăuană sînt fie neocupate, fie sînt diriguite cu delegație din două în două luni. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.