La Centrul de recuperare și reabilitare neuromotorie din Gîșteni a fost sfințit primul paraclis (biserică mai mică – n.r.) pentru bolnavii internați în acest centru. Pictat în stil tradițional moldovenesc în interios și exterior, paraclisul, ce poartă hramul Sfîntului Pantelimon, este destinat ajutorării spirituale a celor internați în unitatea de la Gîșteni. Acesta a fost ridicat datorită strînsei colaborări dintre conducerea Centrului, preotul paroh Iulian Dichiu și credincioșii din comună. Slujba de sfințire a sălașului de rugăciune a fost oficiată de un sobor de preoți, avîndu-l în frunte pe Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. „În fostul conac ce a aparținut ministrului Atha Constantinescu, devenit actualmente Centrul de recuperare și reabilitare neuromotorie, sînt internați în jur de cinci sute de bolnavi. Slujbele religioase erau oficiate cîteodată de preotul catolic, însă în aer liber. Acum, la inițiativa preotului Iulian Dichiu și cu suportul material al credincioșilor din sat s-a reușit sfințirea acestui paraclis cu hramul Sfîntului Pantelimon, ocrotitorul bolnavilor. Era mare nevoie de un asemenea paraclis pentru persoanele internate acolo”, ne-a declarat preotul protopop Vasile Radu, participant la eveniment. (Constantin GHERASIM)
O bisericuță nouă pentru bolnavii din Gîșteni
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.