Casa memorială „Nicu Enea” din Bacău se află în pericol de a se
nărui sub ochii autorităților locale și județene. Deși a fost renovată de curînd, piesele de patrimoniu nefiind încă mutate în noua clădire, casa în care și-a petrecut o parte din viață artistul băcăuan se află din nou într-o situație aparent fără ieșire. Motivul este groapa imensă săpată lîngă gardul ce împrejmuiește cunoscutul
monument de patrimoniu național, și care se extinde. Problema existentă încă din vremea fostului primar Dumitru Sechelariu nu a fost rezolvată nici pînă în momentul de față. Iar ploile și timpul fac ca această groapă să-și mărească dimensiunile, periclitînd soarta celei de-a doua case memoriale din Bacău. Acolo s-a dorit a fi o fundație pentru blocuri ANL, însă a rămas doar o intenție nefinalizată, cu efecte nedorite asupra unui obiectiv de patrimoniu. „Am scris Primăriei Bacău că groapa s-a apropiat de gardul ce împrejmuiește casa memorială. Degeaba s-au investit bani pentru consolidare, dacă acea fundație nu a fost acoperită. Or, în acest ritm, s-ar putea să apară probleme serioase”, ne-a declarat Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. Fără a spune mai multe, vicele Mitocaru speră că lucrurile se vor soluționa cît mai grabnic, pentru ca nimeni să nu aibă de suferit și pentru a nu se ajunge acolo unde n-ar fi de dorit. „Nu cred că trebuie să ajungem la judecată cu autoritățile locale și sper că se va găsi o soluție”, a opinat Victor Mitocaru. De celaltă parte, Primăria Bacău a dat asigurări că situația va fi îndreptată cît mai grabnic. „în nici un caz nu vom lăsa ca respectiva groapă să afecteze casa memorială «Nicu Enea». Și, în cel mai scurt timp, totul se va rezolva cu bine”, ne-a declarat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău. Rămîne de văzut pînă unde vor crește bălăriile din acea groapă și cînd se va găsi cineva care să o astupe pentru a mai repara, de ce nu, și imaginea orașului. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.