Omenia unor consăteni a schimbat în bine destinele a patru frați din comuna băcăuană Strugari, care fuseseră lăsați de izbeliște de părinții plecați la muncă în străinătate. Copiii, cu vîrsta cuprinsă între 7 și 15 ani, au fost lăsați de soții M. la un unchi din zonă. Deoarece de la o vreme nu a mai primit de la părinți suficienți bani pentru a-i îngriji pe micuți, omul a refuzat la un moment dat să se ocupe de ei. „Cazul celor patru a intrat în atenția noastră anul trecut, în urma unei sesizări a autorităților locale. Specialiștii noștri au cerut acestora să identifice alternative care să prevină instituționalizarea copiilor și i-au consiliat pe micuți. Am constatat că frații M. fuseseră marcați emoțional în mod vizibil de cele întîmplate și că se temeau să nu cumva să fie despărțiți. De asemeni, am aflat că în ultimul an se descurcaseră mai mult singuri: primeau mancare de la vecini, iar din alocațiile celor mai mari își cumpărau strictul necesar pentru a supraviețui”, a povestit Alina Iftode, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău. în cele din urmă, o familie din localitate s-a arătat dispusă să ofere pentru toți cei patru orfani suportul material și afectiv necesar. „Monitorizarea cazului a continuat și după preluarea copiilor de către soții O. și putem spune că familia de împrumut le oferă la ora actuală toate condițiile pentru o evoluție normală. Micuții sînt fericiți că au rămas împreună, merg la aceeași școală și și-au păstrat grupul de prieteni”, a mai spus reprezentanta DGASPC. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.