• acestea au plecat ca Au Pair în Germania și nu s-au mai întors în țară • fiecare și-a croit un nou început în diferite țări din Europa • unele și-au întemeiat familii, altele sînt în plin stagiu Au Pair, iar despre altele nu se mai știe nimic
Opt fete provenite din diferite centre pentru copii din Bacău au ales să plece în Europa prin programul de muncă pentru tineri Au
Pair. Ele au strîns din dinți, au muncit pe brînci în țară, au învățat germana pentru a-și putea schimba radical viața. Cele opt fete au fost abandonate de părinți în centre pentru orfani și uitate acolo. În grija statului ele au fost lipsite de adevărata dragoste părintească și de cunoașterea traiului în familie. Această șansă le-a fost oferită de programul de plasament în familii din Occident pentru tineri. Prima care a aflat de această oportunitate a fost Marilena Irimia. Ea a lucrat ca baby siter la o famile din Bacău. A făcut și goblenuri pe care le-a vîndut. Totul pentru a putea pleca și a strînge ceva bani. Marinela și-a cunoscut și părinții, dar nu au reușit să se apropie niciodată. Pur și simplu au rămas străini. Ea a plecat ca Au Pair în Germania în 1998. Avea 21 de ani. A muncit din greu și după un an s-a întors în România. A stat puțin și apoi a fost ajutată să obțină un stagiu de încă un an în Olanda. Ultimul stagiu a fost în Danemarca. Marilena Irimia a plecat în 1999. Era ultimul ei drum, pentru că Danemarca a devenit țara de adopție. Aici ea s-a căsătorit cu un danez, și-au cumpărat un apartament și Marilena a pus capăt vieții singuratice. Acum are o famile, o casă și multe speranțe în suflet. „De la Marilena au aflat și celelalte fete de programul nostru. Noi am plasat opt Au Pairi, toți pe Germania. Dar alte șapte fete din centrele de copii au venit și ele să se intereseze de program, dar nu au vrut să facă eforturi în direcția aceasta. Au rămas acasă. Fetele care au plecat au trebuit să facă multe sacrificii. Nu aveau bani, nu știau limba și nici cum să își formeze relațiile în familie. Noi le-am ajutat cum am putut. Am fost de acord să ne plătească cheltuielile în momentul în care au primit banii de la familii. Le-am ajutat și cu bani pentru ambasadă”, ne-a spus Teodor Danculea, directorul programului Au Pair România.
Tudorița Grosu a dorit și ea să plece în Germania, dar nivelul de dezvoltare psihică și puterea de relaționare cu semenii nu au ajutat-o. În cele din urmă a fost găsită și pentru ea o familie care a dorit-o în mod expres pentru că au văzut la televizor un material despre situația tinerilor din centrele de plasament din țara noastră. Familia germană s-a ocupat de ea foarte mult și a dus-o să fie evaluată din punct de vedere psihologic. Cînd Tudorița a ajuns în Germania avea reacțiile unui copil de cinci ani, cu toate că ea avea 20. Rîdea atunci cînd copilul familiei gazdă cădea din pat și plîngea dacă acesta nu voia să se joace cu ea. După o jumătate de an a ajuns la un nivel de dezvoltare echivalentă cu a unui copil de 11 ani. Ea și cu Elena Goroi, o altă tînără orfană plecată din Bacău, s-au stabilit în Italia, după finalizarea stagiului. Cei de la Au Pair nu mai știu nimic despre ele, pentru că nu au mai fost contactați telefonic sau prin e-mail.
Elena Hriban a dorit foarte mult să plece într-o familie din Marea Britanie, dar nu a dispus de resursele financiare necesare, cu tot sprijinul celor de la Au Pair. Avea cîțiva prieteni făcuți pe Internet în Germania și cu ajutorul lor a plecat în această țară în 1999. Aici a făcut stagiul de un an și apoi s-a întors acasă. Dar norocul i-a surîs din nou și s-a căsătorit anul trecut cu un neamț pe care l-a cunoscut tot pe Internet. Acum are familia ei și este fericită în noua țară de adopție. În Germania mai sînt în stagii Au Pair alte patru fete, care mai au diferite perioade pînă vor trebui să se întoarcă acasă. Unele vor putea opta pentru o altă țară, altele vor trebui să se descurce cu banii obținuți în țara noastră. Iuliana Jitaru, și ea provenită din casa de copii, este după părerea celor de la Au Pair una dintre cele mai muncitoare fete, ea finalizîndu-și la începutul anului viitor stagiul din Germania. Ei i se va oferi o altă șansă ca baby sitter în Marea Britanie.
„Toate fetele, cu excepția Marilenei Irimia, erau muncitoare necalificate în fabrici de confecții. Cîștigau cîteva sute de mii de lei pe lună, din care trebuiau să-și achite gazda, să-și cumpere haine și să mai hrănească”, mai spune Teodor Danculea. Pentru a pleca în Germania, aceste fete au trebuit să strîngă din puținul lor 140 Euro și 1.500.000 lei pentru toate actele necesare și transport.
Tinerele care au plecat în stagiu Au Pair au avut atît drepturi, cît
și obligații. El este considerat un membru al familiei gazdă, cu drepturi egale. Principala lor îndatorire a fost să ajute familia gazdă la creșterea și educarea copiilor. Ele au trebuit să muncească în Germania săptămînal între 30 și 35 de ore. Viza se acordă pe o perioadă inițială de trei luni și apoi se mai prelungește cu încă nouă luni. Munca zilnică a unui Au Pair este foarte variatã. Ea depinde de nevoile, de caracteristicile și stilul de viață al familiei gazdă. Felul muncii este stabilit individual între familia gazdă și Au Pair. Cazarea este asigurată de familia gazdă, care trebuie să-i pună la dispoziție o cameră separată, mobilată, cu lumină de zi și încălzire. Trebuie să existe posibilitatea folosirii unei băi. Au Pair-ul mănîncă împreună cu gazda și primește aceeași mîncare ca orice membru al familiei. Lunar, o tînără primește 205 Euro. Depinde de fiecare cum își chibzuiește acești bani și cum își rostuiește viața. Aceste fete au reușit să compenseze lipsa dragostei părintești din copilărie cu experiența dobîndită într-o familie de tip occidental. Modelul viitoarelor lor familii. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns