Printr-un memoriu adresat ministrului sănătății în noiembrie 2006 de către primarul orașului-stațiune Tîrgu Ocna se solicita sprijinul pentru reînființarea spitalului orășenesc și dotarea substației de ambulanța cu autosanitare performante. Și la această dată, locuitorii din Tîrgu Ocna, oraș declarat stațiune de interes național încă din 2002, se confruntă cu o situație care devine, pe zi ce trece, mai dificilă, din punct de vedere al asigurării condițiilor de prim ajutor în caz de urgență. „Din discuțiile purtate la nivelul Ministerului Sănătății Publice (MSP) am înțeles că nu se va mai reînființa spitalul orășenesc și nici nu se va construi altul nou, fiindcă investițiile ar fi mult prea mari nu nejustificate pe deplin”, a declarat primarul orașului, Ștefan Șilochi.
„Pe de altă parte, am insistat la Ministerul Sănătății pentru dotarea substației de salvare cu autosanitare performante, la standarde europene, conform legislației, deoarece cele existente în parcul auto nu mai corespund numeroaselor cerințe. Ni s-a promis rezolvarea situației pînă la sfîrșitul primului trimestru”, a mai spus primarul Ștefan Șilochi. La substația de ambulanță Tîrgu Ocna, situația este critică. „Din cele 10 autosanitare, în urma casării, am rămas cu șase ambulanțe, din care nici una nu este dotată corespunzător, și nici nu pot face față deselor solicitări”, ne-a declarat și doctor Miruna Rotariu, medicul substației de ambulanță Tîrgu Ocna.
Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) are înscrisă pe lista dificultăților, pe lîngă deficitul de personal specializat, al unui parc auto uzat moral și fizic, și pe cea a finanțării. „Nu avem bani suficienți pentru dotări, astfel încît am cerut sprijinul Ministerului Sănătății, care ne-a asigurat în privința finanțării și dotărilor cu autosanitare, pînă la sfîrșitul lunii martie, potrivit legislației europene. Finanțarea rămîne marea problemă, deoarece o ambulanță dotată cu toate cele necesare ajunge la un preț de 100.000 de euro”, a precizat doctor Sorin Enescu, director al SJA Bacău. „Substația de ambulanță Tîrgu Ocna va fi și ea dotată cu o autosanitară de tip AURB prevăzută cu echipament de intubație și oxigenoterapie, precum și cu defibrilator”, a mai spus Sorin Enescu. Directorul SJA a mai afirmat că în 2007, vor mai fi dotate cu ambulanțe și personal speciațizat și centrele de permanență de la Comănești și Moinești.
În prezent, la Tîrgu Ocna funcționează un centru de permanență care asigură consultații de urgență pentru un număr de aproximativ 42.000 de locuitori din Tîrgu Ocna, Slănic Moldova, Dofteana, Tîrgu Trotuș și Pîrgărești, la care se adaugă și turiștii care vin în permanență în cele două stațiuni. (Romulus Dan BUSNEA)ncît am cerut sprijinul Ministerului Sănătății, care ne-a asigurat în privința finanțării și dotărilor cu autosanita
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.