Petru DONE
Cel mai important catalog de prezentare de firme care apare în România, „Pagini Naționale”, a ajuns la ediția a 16-a. Ediția din 2008 a catalogului este a doua care apare în două volume și care totalizează aproape 2.600 de pagini. Evenimentul a fost marcat în Bacău, joi, 6 noiembrie, pentru județele Bacău și Neamț, de Daniela Ifrim – asistent manger la „Pagini Naționale” Bacău, Lăcrămioara David, Elena Ghivnici și Toma Dudău.
Cele două volume au, însă, și o variantă electronică, înscrisă pe un CD, dar și o variantă Online, pe internet. „Cu cele două volume, cu CD-ul care însoțește tradițional catalogul și cu cele 4.000 de domenii de activitate înscrise în baza de date, și lucrarea din acest an este mult mai completă și răspunde cu atît mai bine cerințelor celor care vor consulta această bază de date. Cel de al doilea volum este destinat în exclusivitate instituțiilor de interes public din toate domeniile și vine, astfel, ca o eplică la concurența pe care o avem, în speță cărțile de telefoane editate sub forma unor cataloage” – ne-a spus Daniela Ifrim.
Catalogul este structurat în șase capitole cu informații despre instituții din administrație, partide politice, firme – pe domenii de afaceri, comerț și producție -, informații de interes public, dar și firme din străinătate interesate să colaboreze cu parteneri români. Numai din județul Bacău se regăsească date despre mai mult de 1.000 de agenți economici. Ediția cuprinde tot mai multe afaceri străine, în jur de 30 de țări fiind reprezentate la diferite domenii de activitate. Publicația poate fi găsită la toate ambasadele, reprezentanțele comerciale, precum și în hotelurile din județ, în bănci, oficii poștale, direcții de telecomunicații, în cabinetele medicale. De curând, „Pagini Naționale” a aderat la o asociație europeană a publicațiilor de profil, ceea ce va duce la un schimb de informații cu oamenii de afaceri din statele europene.
Catalogul „Pagini Naționale” este editat de societatea cu același nume, ai cărei acționari sînt persoane fizice din România și firma Belgian Business Systems Bruxelles, și este tipărit la Viena. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.