Părinții sau bunicii care în acest an își vor duce pentru prima dată copiii la școală riscă să arunce degeaba pe fereastră sute de mii sau milioane de lei, dacă se grăbesc să cumpere rechizite înainte de a afla punctul de vedere al învățătorilor. „În fiecare an ne trezim cu foarte multe situații în care părinții cumpără cărțile și caietele cele mai ochioase din librării. Sînt îndemnați de vînzători să le achiziționeze și, de cele mai multe ori, aceste investiții se dovedesc inutile, de vreme ce învățătorii care predau la clasă nu au fost consultați și merg pe alte edituri. Sînt unii care dau și cîte două milioane de lei pe astfel de rechizite”, spune Eugen Teirău, inspector responsabil cu învățămîntul primar din județul Bacău. Pentru a-i scuti de o cheltuială inutilă, inspectorul Teirău îi avertizează pe părinți că, oricît de mult își doresc să-și pregătească „bobocii” pentru prima zi de școală, cea mai bună variantă este să aștepte discuția cu învățătorul de la clasă. Acesta este singurul în măsură să le recomande o editură sau alta, și în nici un caz vînzătorii din librării, al căror singur scop este acela de a vinde cît mai mult. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns